REȘIȚA – La finele săptămânii trecute, componenții Secției de Radioamatorism a Clubului Sportiv Municipal Reșița au participat la două competiții de anvergură.
Una pe muntele Semenic, Campionatul Național YODX Unde Ultra Scurte, concurs care a avut și caracter internațional. Iar cea de-a doua a avut loc la Satu Mare, Campionatul Național de Orientare Radio, pentru tineret. La acest din urmă concurs, C.S.M. Reșița a fost reprezentat de Teodora Palade, Flavius Bilan și Florin Bilan. În final, Florin Bilan a cucerit medalia de argint la categoria 144 MHz.
Revenind la întrecerea de pe Semenic, județul Caraș-Severin a fost reprezentat de coordonatorul secției, Stelian Tănăsescu, și de Ștefan Szabo. Concursul a fost open şi s-a bucurat de o participare numeroasă, stabilindu-se contacte cu peste 250 de radioamatori din 16 țări.
„Pe Semenic am beneficiat de sprijinul logistic al colegilor de club și de la C.F.R. Oravița, ne-a declarat Stelian Tănăsescu. Ne-a bucurat faptul că am avut parte de o vreme bună, având în vedere faptul că ne-am desfășurat activitatea în aer liber, ceea ce ne-a permis o organizare optimă, pe întreaga durată de 24 de ore. Scontăm să ne clasăm, la ambele categorii, pe unul din primele trei locuri. Așteptăm centralizarea și verificarea fișelor de concurs“.