REŞIŢA – Competiţia, denumită „vânătoarea de vulpi”, a cuprins două întreceri, 144 Mhz şi 3,5 Mhz.
În zona Oraviţei şi-au dat întâlnire, recent, radioamatori de toate vârstele, de la majoritatea cluburilor de profil din ţară, care şi-au disputat întâietatea în cadrul tradiţionalului concurs „Cupa Caraşului”.
Competiţia, cunoscută de sportivi sub titulatura de „vânătoare de vulpi”, s-a derulat pe parcursul a trei zile, iar organizarea a revenit Clubului Sportiv CFR Oraviţa, Palatului Copiilor şi Elevilor Reşiţa, Clubului Copiilor Oraviţa, cu sprijinul primăriei locale.
Cele două întreceri au fost dominate de radioamatorii de la C.S.M. Târgovişte şi Clubul Sportiv Pandurii Tg. Jiu. Dar şi orăviţenii au fost la înalţime. Astfel, Loren Bufanu şi Alexandru Junc s-au sistuat pe locurile cinci, respectiv şase, la M 21, Lucian Palade şi Liviu Palade au ocupat locurile patru şi cinci, la M 40, Flavius Bilan a fost cel mai bun la M 12, Liliana Paul, a fost pe cinci, la F 21, iar Teodora Palade s-a clasat pe locul secund la F 14.
În clasamentele pe echipe, la băieţi locul întâi a fost ocupat de C.S.M. Târgovişte, urmat de C.S. Pandurii Tg. Jiu, C.S. Sky Lark Medieşul Aurit, C.S. Silver Fox Deva şi Liceul Teoretic „General Dragalina” Oraviţa. Disputa fetelor a revenit Clubului Sportiv Pandurii Tg. Jiu, secondat de C.S. Silver Fox Deva, C.S.M. Târgovişte, C.S. Sky Lark Medieşul Aurit şi Liceul „General Dragalina” Oraviţa. Cu precizarea că C.F.R. Oraviţa şi Clubul Copiilor Oraviţa nu au intrat în clasamentele general, având calitatea de organizatori.
„Vreau să vă spun că ediţia din acest an, a X-a a „Cupei Caraşului” a fost o provocare pentru cei aflaţi în cursă, ne-a precizat Andrei Kuy (YO2KJG), unul dintre artizanii activităţii radioamatorilor din Oraviţa, care continuă tradiţia pecetluită de Adrian Colicue, de peste 50 de ani. Sportivii au demosntrat că, în epoca tehnologiei de vârf, a calculatoarelor, omul poate să rupă din timpul liber pentru un hobby deosebit de frumos. Apreciem faptul că la ambele categorii, 144 Mhz şi 3,5 Mhz, de la mic la mare concurenţa a fost una deosebită”.