Reactualizat la:

Rabla va fi pusă iarăşi pe roţi

Rabla va fi pusă iarăşi pe roţi
REŞIŢA – Guvernul a aprobat bugetul pe baza căruia se va putea derula, în perioada imediat următoare, Programul Rabla.

Rectifica

Programul de înnoire a parcului auto din 2010 se adresează persoanelor fizice şi juridice, urmând ca începând din acest an să fie extins şi pentru tractoare. Acest lucru poate fi benefic pentru un judeţ precum Caraş-Severinul, având în vedere atât numărul mare de agricultori de aici cât şi faptul că posibilităţile materiale ale acestora sunt scăzute.

„Sper ca prin aceste măsuri să putem susţine activitatea economică, prin intervenţia directă a statului, astfel încât să putem depăşi această perioadă mai dificilă“, a spus Emil Boc, premierul României. Pe de altă parte Ministerul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a precizat că aplicarea Programului Rabla pentru maşini, în 2010, va începe cel mai probabil în această lună.

„Din 20 februarie, persoanele care doresc să beneficieze de acest program pentru maşini se pot prezenta la Remat pentru a face formalităţile“, a punctat ministrul. În ceea ce priveşte aplicarea Programului Rabla şi pentru tractoare, Borbely a precizat că această componentă va fi demarată în jurul datei de 20 martie 2010.

În ceea ce priveşte aplicarea Programului Rabla pentru maşini, valoarea unui tichet valoric este de 3.800 de lei.

O persoană fizică sau juridică poate să meargă cu mai multe maşini, dacă le are în proprietate, pentreu ele primind vouchere care sunt transmisibile. Interesul autorităţilor este să fie predate maşinile vechi, să dispară de pe piaţă.

În ceea ce priveşte persoanele fizice, nu există limită valorică superioară până la care poate să predea maşini. În cazul persoanelor juridice, aceasta există, fiind stabilită la 200.000 de euro pe an.

Cât despre procedura de aplicare a Programului Rabla pentru tractoare, ministrul Mediului şi Pădurilor a arătat că nu se vor da tichete valorice, precum în cazul autoturismelor, ci se va acorda sprijin de la stat, respectiv până la 17.000 de lei, dar nu mai mult decât 50% din valoarea noului tractor.

Pentru acest an ,Fondul de Mediu are un buget de până la 1,8 miliarde de lei, din care vor fi finanţate mai multe programe de mediu, printre care – Casa verde (cu energie regenerabilă), programele referitor la apele uzate şi împăduriri, precum şi alte iniţiative de protecţie a mediului.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou