REŞIŢA – Proiectul pentru ghidul de finanţare a fost pus în dezbatere publică.
Programul naţional ar putea permite înscrierea cetăţenilor direct la dealer şi eliminarea colectorilor, precum şi acceptarea maşinilor mai vechi de opt ani. Un prim calcul luat în vedere de autorităţi anunţă că vor fi distribuite 20.000 de tichete a câte 6.500 de lei Aceste noutăţi apar în cadrul proiectului pus în dezbatere publică de către Ministerul Mediului împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu. Mai mult, în program vor intra şi autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani, faţă de zece ani, cum era până acum.
Pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie distribuite electronic, în sistemul informatic al AFM, dealerilor validaţi în program, şi nu colectorilor ca până în prezent. Persoanele fizice se vor înscrie în program direct la dealer şi vor merge ulterior să îşi caseze maşina la un colector validat. Ei vor trebui apoi să prezinte dealerului dovada casării pentru a cumpăra maşina aleasă cu reducere. Nu este obligatoriu ca persoana care îşi casează maşina să-şi cumpere una nouă, de reducere putând beneficia şi altcineva.