Reactualizat la:

Putregaiul si mana ataca strugurii

Putregaiul si mana ataca strugurii
REŞIŢA – An greu nu doar pentru agricultori şi apicultori, ci şi pentru viticultori. Podgoriile suferă din cauza precipitaţiilor şi a umidităţii prea mari, care favorizează apariţia bolilor, iar producţia de struguri a fost deja compromisă în proporţie de 50%, susţin specialiştii din zona Tirol. Tot din pricina ploilor, viticultorii nu pot intra în vii pentru efectuarea lucrărilor planificate pentru această dată şi nici nu pot face stropirile necesare.

Rectifica

Petre Demian lucrează în domeniul viticol de 25 de ani, iar podgoria sa se întinde pe o suprafaţă de trei hectare. Bărbatul spune că ani ploioşi au mai fost, însă niciodată până acum culturile de viţă de vie nu au fost atât de atacate de dăunători. „Boabele de struguri sunt afectate de mană, putregai şi făinare, care este una dintre cele mai păgubitoare boli ale viţei de vie. Înţeleg de ce este mană, dar nu şi făinarea, pentru că până acum am aplicat vreo nouă tratamente împotriva acestor boli, şi, chiar şi aşa, ele au apărut“, ne-a spus mâhnit Petre Demian.

Precipitaţiile abundente au favorizat şi apariţia buruienilor în podgorii, indiferent dacă au fost folosite sau nu erbicide. „Iarba este atât de mare încât nu putem trece prin ea. Eu, de câţiva ani, nu mai folosesc erbicide împotriva buruienilor, ci mă folosesc de cel mai eficient tratament: sapa. Însă, să ştiţi că la cât de mult a plouat vara aceasta nici vecinii mei care au erbicidat cultura nu au scăpat de buruieni. Mie îmi place să fac un vin curat, bio, şi nu unul industrial, aşa cum se obişnuieşte mai nou. Din acest motiv încerc să nu folosesc substanţe chimice, pentru a nu afecta calitatea vinului“, ne-a spus viticultorul din Tirol

Cât priveşte pierderile, Petre Demian estimează că până acum acestea sunt de 50%. „Asta dacă ajungem cu producţia care este acum pe butuc la maturitate. Dacă nu, pierderile ar putea fi şi mai mari“, a concluzionat bărbatul.

Roxana Bălan Nafiru

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou