Reactualizat la:

Putintica rabdare ca Primaria lucreaza

Putintica rabdare ca Primaria lucreaza
Scris de Alexandra Gorghiu - BĂILE HERCULANE – După ani de vociferări şi marşuri culturale,, există speranţe, bune intenţii şi bani europeni pentru staţiunea de pe Valea Cernei.

Rectifica

Cu siguranţă staţiunea cărăşană Băile Herculane rămâne una din destinaţiile căutate pe harta României, graţie aerului ionizat negativ în primul rând, dar şi a apelor sale termale cu proprietăţi curative în multiple afecţiuni, pentru care este recomandată în diverse terapii. În plus, odinioară era locul unde în sezonul estival îşi dădea întâlnire întreaga protipendadă a high-life-ului european. Deşi mulţi ezită încă să vină sau să revină pe Valea Cernei din cauza stării avansate de degradare în care a ajuns staţiunea după haosul afacerilor de tip mafiot din anii tranziţiei, are acest loc un „ceva“ anume care-i atrage pe turişti an de an. Există, totuşi, în prezent o reală dorinţă de a reda staţiunii strălucirea de altădată, autorităţile locale implicându-se direct în rezolvarea problemelor sesizate deopotrivă de localnici şi turişti. Primarul Cristian Miclău este bine intenţionat, iar la momentul de faţă urmează să fie semnat contractul de finanţare pentru proiectul european depus pe Axa 7.1 – Dezvoltarea infrastructurii de turism, în valoare de 3,5 milioane de euro, ceea ce presupune reabilitarea Parcului Vicol, trei poduri, Piaţa 1 Mai şi Piaţa Hercules.

Alt proiect cu bani europeni, în valoare de 200.000 de euro, vizează reabilitarea clădirii Primăriei, depus pe Axa 3.1 B – Reabilitare clădiri publice, prin care vor fi schimbate pardoselile, geamurile, se vor executa lucrări de izolaţii termice. De asemenea, vor fi schimbate instalaţiile electrice şi vor fi puse becuri de ultimă generaţie, de tipul celor cu led, tot pentru eficienţă energetică. Era chiar necesar, nu doar pentu lucrătorii Primăriei, ci şi pentru cei care calcă pragul acestei instituţii, fiindcă oricine poate sesiza aspectul învechit al instalaţiilor, comparativ cu alte primării orăşeneşti din ţară. „Datorită faptului că au fost depuse doar două proiecte pe această axă, avem posibilitatea să depunem şi în a doua sesiune alt proiect în valoare de 2 milioane de euro“, a declarat Miclău pentru Jurnal de Caraş-Severin.

La capitolul sesizări, cum era de aşteptat, pentru că tot au venit căldurile, turiştii întreabă de ştrandul de altădată. „După cum ştiţi, există foarte multe bazine cu ape termale neamenajate şi, mai zilele trecute, a spus edilul şef, am primit solicitări pentru dotarea acestora cu cabine de schimb şi, dacă se poate, cu WC-uri ecologice. Am început la Izvorul Venera, am montat patru cabine şi urmează să vină şi WC-uri ecologice pentru a deservi turiştii şi localnicii din zonă. Referitor la darea în funcţiune a ştrandului Cerna, potrivit spuselor proprietarului Complex Cerna SRL, s-a rezolvat problema furnizării apei termale, iar în cel mai scurt timp acesta va fi din nou deschis“, a adăugat Miclău.

Despre alte proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală am aflat că sunt depuse la Ministerul Dezvoltării solicitări pentru finanţarea reabilitării Pieţei Agroalimentare din zona „Blocuri“, pentru asfaltarea zonei „Blocuri“, a zonei „Burlaci“ şi pentru reamenajarea liceului din localitatea noastră. „Din păcate, a spus primarul, nu am primit încă nici un răspuns de la minister“. Pe masa de lucru a primarului se află multe alte proiecte, asupra cărora vom reveni.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Perchezitie imobiliara, un tanar retinut pentru santaj
REŞIŢA - Acţiunea a avut loc marţi, 20 noiembrie, la domiciliul unui bărbat de 22 de ani din Reșița, cercetat în [...] mai multe »
Torma a trecut la tabla: isi explica masurile
MOLDOVA NOUĂ - Inspirat de modelul PSD-ist, edilul oferă cetăţenilor demonstraţii matematice la flipchart, pentru [...] mai multe »
90% din banii Spitalului Judetean se duc pe salarii
REŞIŢA - Acesta este regretul subliniat de vicepreşedintele CJ Ionuţ Popovici, care a explicat că schimbarea de [...] mai multe »
Nedelcea: Sa se lupte pentru munte, dar legal!
CARAŞ-SEVERIN - Părțile implicate în disputa de pe Muntele Mic s-au întâlnit zilele trecute, pe teren neutru, la [...] mai multe »
Si visul de pe Muntele Mic incepe sa se contureze
MUNTELE MIC - Nocturnă şi un telescaun modern. Investiţie, ambiţie şi aşteptări. O nouă experienţă, spune [...] mai multe »
Un resitean s-a urcat pe funicular sa-si planga necazul
REŞIŢA - La această oră, trecătorii care se îndreaptă spre Centrul municipiului se opresc să se uite la un [...] mai multe »
Familia Gradinii Zoologice din Resita s-a marit
REŞIŢA - În penultima lună din an, Grădina Zoologică „Ioan Crişan“ din Reşiţa anunţă mărirea „familiei [...] mai multe »
Tricolorul, predat tinerilor liberali din Caransebes
CARANSEBEȘ - Un drapel naţional, în lungime de 30 metri şi lat de 10 metri, a fost desfăşurat astăzi în centrul [...] mai multe »
2019 baga in priza taximetrele Resitei
REŞIŢA - Anul acesta, taximetriştii i-au cerut păsuire primarului Ioan Popa, însă i-au promis că la anul vor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou