Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit legislaţiei în vigoare, operatorii care fac agricultură ecologică aveau obligaţia de a-şi înregistra activitatea la Ministerul Agriculturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Agricultură, până în data de 16 mai.

În urma raportului de activitate întocmit de conducerea DAJ Caraş-Severin pe primele şapte luni ale anului, prezentat recent în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de către directorul executiv Nicolae Cristescu, aflăm că s-au înregistrat până la această dată 393 de cărăşeni. Cei mai mulți producători agricoli provin din comunele Cornereva, Domaşnea, Luncaviţa, Slatina- Timiş, Teregova şi Prigor. Pe lângă înregistrarea activităţii, operatorii trebuie să treacă şi de controalele organismelor de inspecţie şi certificare private, în vederea obţinerii autorizaţiei. Cum taxele percepute de aceste organisme de inspecţie şi certificare private nu sunt modice deloc, cu timpul, interesul fermierilor noştri pentru acest segment agricol a scăzut. Astfel, dacă în 2013 în evideţele DAJ Caraş-Severin figurau înscrişi 700 de operatori, patru ani mai târziu numărul acestora a scăzut la 469, ajungând în 2018 la 393.