Reactualizat la:

Putin, mai aproape de Reşiţa decât de Bucureşti

Putin, mai aproape de Reşiţa decât de Bucureşti
REŞIŢA – Săptămâna aceasta, premierul rus, Vladimir Putin, s-a aflat la Belgrad la 164 km de Reşiţa.

Vizita a fost efectuată cu o zi înaintea comemorării de către sârbi a începerii bombardamentelor NATO din anul 1999 asupra ţării lor. Ulterior acestor evenimente, pe fondul creşterii numărului de cancere în zonă  numeroşi activişti au condamnat folosirea bombelor cu substanţe care afectează sănătatea. La un moment dat chiar se suţinea că din cauza radiaţiilor, numărul celor bolnavi de cancer la gât a crescut în zona Clisurii şi zona de frontieră cu judeţul nostru.

Putin, vizită „istorică“

Vizita lui Putin a fost considerată de presa sârbă una „istorică“ dat fiind sprijinul permanent al Rusiei în favoarea Serbiei în problemele fostei Yugoslavii dar şi ultimul proiect de tranzit al gazelor naturale South Stream din Rusia înspre Europa. Traseul acesteia va fi paralel cu frontiera noastră, prin Serbia şi Bulgaria, traversând doar partea românească a Mării Negre.

Gazoductul lui Putin

Gazoductul va transporta în final 30 miliarde mc gaze naturale pe an iar proiectul care se speră să fie implementat până în 2015 va costa în jur de 10 miliarde de euro, contându-se şi pe sprijinul a cel puţin 2.500 de muncitori sârbi.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou