Reactualizat la:

Puteti contribui la schimbarea Resitei

Puteti contribui la schimbarea Resitei
Scris de Lavinia Cîrstea - REŞIŢA – Cum ar fi dacă Reşiţa ar avea o hartă turistică!? O hartă pe care să fie marcate poveştile nespuse şi care să ne ghideze într-o plimbare a percepţiilor schimbate. Acest lucru este posibil cu ajutorul tău! Dacă ai între 14 şi 35 de ani şi eşti cetăţean român, voluntarii reşiţeni te provoacă să te înscrii la Reşiţa Urban Quest!

Rectifica

Organizatorii concursului îţi propun o plimbare de conștientizare: deschide ochii şi analizează oraşul! Caută colţurile lui frumoase, dar încă nevalorificate. Găseşte-i deopotrivă locurile vulnerabile, aparent mai puţin frumoase sau funcţionale, dar cu potenţial de îmbunătăţire. Contribuie la reîmprospătarea imaginii oraşului, în vederea conservării patrimoniului construit, dar şi pentru prevenirea riscurilor care ameninţă zilnic mii de reşiţeni. Concursul are două secţiuni separate, iar participarea se poate face la una dintre ele sau la ambele.

Secţiunea I – îşi propune să readucă la viaţă obiective şi locuri ce ascund poveşti demne de a trezi interesul, atât al locuitorilor, dar mai ales al turiştilor. „Avem acum ocazia să trasăm în Reşiţa noi «cărări urbane», redescoperind clădiri, locuri şi spaţii de mult uitate pe care să le punem în lumină şi să le transformăm în adevărate puncte de atracţie. Ne gândim, de exemplu, la locul unde lumea se ducea să îşi coacă pâinea pe vremuri, la Muzeul de Istorie, Universalul vechi, cartierul Muncitoresc, la casele în care au locuit diverse personalităţi ale oraşului, la un loc cu un graffiti purtător de mesaj şi multe altele. Te aşteptăm să împărtăşeşti cu noi adresa, precum şi o poveste sau mai multe ale cărei/căror surse de informaţie menţionate să fie totodată uşor verificabile“, se menţionează în descrierea evenimentului.

Secţiunea a II-a – lansează provocarea identificării unor locuri necorespunzător administrate din oraş, dar care cu un minim de resurse ar putea să îşi schimbe înfăţişarea – locurile ce pun în pericol siguranţa trecătorilor, de exemplu: aspectul containerelor de gunoi, buruienile „neîmblânzite“ şi orice alt element inestetic care vă deranjează vizual şi nu numai. Realizaţi minim 6 fotografii şi propuneţi câteva soluţii pentru îmbunătăţire, sub forma unor texte descriptive, fotografii prelucrate, a unor schiţe sau desene uşor accesibile oricărui cetăţean. Toate materialele vor fi trimise în format JPEG şi/sau PDF la adresa de e-mail: resitaurbanquest@gmail.com, cu menţionarea secţiunii, sau vor fi predate la Centrul de Tineret Mansarda Reşiţa în fiecare marţi şi joi între orele 17.00-19.00, până în data de 27 decembrie 2017. În data de 29 decembrie, în urma jurizării, vor fi anunţaţi câştigătorii pentru fiecare secţiune. Premiul I pentru fiecare secţiune este în valoare de 800 lei, premiul II: 500 lei, premiul III: 250 lei, iar menţiunea va fi în valoare de 100 lei. Ulterior, materialele primite în concurs vor fi expuse în holul Casei de Cultură Reşiţa, în perioada 1-31 ianuarie 2018.

Concursul Reşiţa Urban Quest este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, în parteneriat cu Centrul de Voluntariat Reşiţa şi Clubul Lions Reşiţa Montană. Juriul va fi format din profesionişti reşiţeni, arhitecţi, jurnalişti, funcţionari din Primăria Reşiţa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
8000 de zile dedicate judetului Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Singurul cotidian al acestui judeţ aniversează azi ediţia cu numărul 8000. Nu ştim dacă este mult [...] mai multe »
Pui de barza, salvat de pompierii oraviteni
CARAȘ-SEVERIN - S-a întâmplat la Berliște, acolo unde, potrivit celor de ls ISU Semenic, un pui de barză mai [...] mai multe »
Mirel Sabo, noul sef de la azilul din Resita
REŞIŢA - Cristian Vîlceanu, directorul Centrului pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa, a demisionat din funcţia [...] mai multe »
Ultimul tren pentru Declaratia Unica a fost amanat
REŞIŢA - Dacă iniţial se stabilise ca termen limită data de 16 iulie, persoanele care au obligaţia să depună [...] mai multe »
Nostalgii de dincolo de stema Resitei
REŞIŢA - O emblemă a industriei reşiţene tronează şi astăzi, impunătoare, deasupra Centrului Civic, încă [...] mai multe »
Cati mai dam cu sapa in Caras-Severin?
CARA;-SEVERIN - Aproximativ 51 de mii de cărăşeni mai lucrează, sub diferite forme, la agenţii economici din [...] mai multe »
Apa din Caransebes, situatie de urgenta!
CARAŞ-SEVERIN - Prefectul Matei Lupu, primarul Felix Borcean, șeful AquaCaraș, Nicolae Miu Ciobanu și alți oficiali [...] mai multe »
Bolid de lux, confiscat la Naidas
NAIDĂŞ - Un dâmboviţean a fost lăsat fără autoturismul marca Mercedes valorând aproximativ 25.000 de euro pe [...] mai multe »
Turist strain, muscat de caini pe Tarcu
MUNȚII ȚARCU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au intervenit cu promptitudine și i-au acordat primul ajutor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou