Reactualizat la:

Puteti ciupi usor din achizitiile directe!

Puteti ciupi usor din achizitiile directe!
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Le recomandă primarul Ioan Popa oamenilor de afaceri reşiţeni, care se plâng că n-au şanse să câştige licitaţii pe SICAP, edilul subliniind că-şi doreşte să susţină iniţiativa locală.

Rectifica

Dorinţele de a atrage investiţii pe malurile Bârzavei, de a susţine iniţiativa locală l-au pus pe primarul Reşiţei faţă în faţă cu oamenii de afaceri. Cu prilejul uneia dintre întâlniri, un agent economic reşiţean spunea că a analizat de ceva vreme fostul SEAP, actualul SICAP (Sistemul Informatic Colaborativ de Achiziţii Publice) şi că „observ şi lucruri care sunt mai puţin încurajatoare. (…) Oricum, din câte am citit şi am studiat pe această temă, taxele locale nu reprezintă principalul venit al administraţiilor locale. Principalul venit sunt impozitele pe venituri, deci ceea ce produc firmele, întreprinderile de aici, salariile care se dau în această zonă şi în această locaţie. Eh, aici avem o problemă în ceea ce priveşte SEAP-ul. Am observat că multe dintre instituţiile de stat nu achiziţionează, nu de aici din zonă, ci de la Bucureşti, de la Timişoara, de la Cluj, de acolo unde găsesc importatori şi preţuri probabil cu 5-10% mai bune decât pe piaţa locală. Corect, legal!“.

Omul de afaceri îşi arăta îngrijorarea pentru efectele pe termen lung ale acestei situaţii: „Acel câştig de 5% pe termen scurt se transformă în pierderea locurilor de muncă în Reşiţa, popularea anumitor zone care devin de interes pentru că pot oferi salarii, pot oferi condiţii, cum sunt Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea. Ce se întâmplă cu zone cum e a noastră, le depopulăm? Aici ar trebui gândit puţin şi pe termen lung când facem strategia de achiziţii publice, pentru că sunt convins că şi firmele noastre doresc să vândă. Nu au forţa importatorilor din Bucureşti, dar în schimb banii rămân în cadrul comunităţii noastre. Şi de aici vin 43% din taxele pe salarii şi pe venituri, 20% din TVA-ul pe care-l producem aici se întoarce în administraţia locală, şi poate ar fi bine să gândim şi în sensul ăsta când ne facem strategiile“.

Primarul Ioan Popa a ţinut să explice cum stau lucrurile cu actualul sistem, concluzionând că ne-am putea trezi cu tramvaie din Turcia: „În primul rând aş vrea să vă spun că SEAP înseamnă Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Este un sistem creat de Ministerul de Finanţe, de Guvernul României, astfel încât să limiteze subiectivismul prin care se achiziţionează un serviciu. Eu sunt obligat să-l postez acolo, oricine-l vede, oricine poate să vină să pună oferte acolo. Ştiu durerea dvs, mi-aş dori să sprijin şi eu cât pot de mult iniţiativa privată locală, pentru că evident că aşa cum aţi spus, aţi spus perfect: 43% din impozitul pe venituri al fiecărui angajat din Reşiţa, impozitul pe salariu sau pe venituri în general, vine direct la bugetul oraşului şi eu trebuie să am tot interesul ca să cresc agenţii economici din oraş pentru că ei mă alimentează din aceste impozite pe venituri. Însă unde am părghii şi pot să lucrez, lucrez, în speţă impozitul pe clădiri, pe terenuri. Dar unde nu am pârghii, nu pot să mă substitui legiuitorului, îmi pare rău. Mulţi mi-au zis, de exemplu: «Domne, luaţi tramvaie, Doamne ajută să le luaţi de la Arad!». Da, vreau! Astra Vagoane Arad lucrează cu licenţă Siemens. Dar eu sunt obligat să-l pun pe un site, şi acolo poate să vină şi Skoda, şi Pessa, şi Astra Vagoane, şi turcii. Surprinzător, am fost în Polonia, într-un oraş care a achiziţionat tramvaie – polonezii au două firme care produc tramvaie –, le-a luat din Turcia. Asta a fost, l-au pus pe site şi s-au trezit cu tramvaie turceşti. Eu nu pot să vă spun cu ce tramvaie o să circulăm peste doi ani. Bineînţeles că în caietul de sarcini specificăm: vreau aia, aia, aia, dacă se încadrează pe caracteristici poate să ajungă – Doamne fereşte! – şi din Turcia. Cum au luat şi la Bucureşti autobuze, tot din Turcia“.

La Reşiţa, se poate direct

Totuşi, pentru oamenii de afaceri reşiţeni care nu-şi permit să scadă preţurile cum fac marii importatori din centrele mari ale ţării există o şansă, aceea a achiziţiilor directe, unde nu este nevoie de licitaţie. „Acolo e mai simplu, ne lămureşte edilul. Şi ele se pun pe site, însă acolo poţi să vii să o ciupeşti uşor, deci nu-i o problemă. Dar alea sunt lucruri limitate la 30.000 de euro sau 100.000 de euro în alte situaţii. Dar cei care credeţi că aveţi produse sau servicii care sunt pretabile, de genul acesta, trebuie să fiţi la curent, să staţi tot timpul pe SEAP. Vom verifica dacă Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, acest ANAP, îmi dă voie să fac, în afară de punerea pe SEAP, şi alte metode de mediatizare astfel încât să le vedeţi cât mai uşor şi să mergeţi să le luaţi. Noi spunem: vreau aia; şi dvs veniţi şi ne oferiţi. Acesta este un punct de vedere chiar concret pe care putem să-l analizăm, pentru că şi aici pot să zică: «Domne, îl pui pe SEAP şi atât! N-ai voie să mediatizezi într-o altă formă în care să ajungă numai la unii, nu şi la alţii»“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va ninge viscolit, va fi ger, vor raspunde cu capul!
CARAŞ-SEVERIN - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, celor care au decis să facă altceva decât să fie [...] mai multe »
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Anul viitor pe vremea asta avem Centru Civic nou
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spune că există această şansă şi promite granit şi andezit în locul actualelor [...] mai multe »
Nera, afectata de o microhidrocentrala din Serbia?
CARAŞ-SEVERIN - O microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, [...] mai multe »
Sangele este asemenea unui medicament
REŞIŢA - Devine cu atât mai preţios cu cât este nevoie de el în mod constant, motiv pentru care şi medicii care [...] mai multe »
Politia de frontiera, la Prefectura: Deschide usa!
REȘIȚA - Nu, nu s-a întâmplat nicio nefericire, iar oamenii legii au venit în Palatul Prefectural pentru un moment [...] mai multe »
De la droguri, la taieri de arbori, totul a fost pus pe tapet
CARAŞ-SEVERIN - O nouă şedinţă de colegiu prefectural a pus în discuţie, joi, 13 decembrie, probleme pornind de [...] mai multe »
Reinvie USL? Vela la cinci centimetri de Jivan
CARAŞ-SEVERIN - Nu, nu publicăm niciun sms, doar evidenţiem faptul că cei doi politicieni îşi doresc un dialog [...] mai multe »
Rujeola importata din Ucraina
REŞIŢA - Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin ne-a informat că recent a fost semnalat un caz de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou