Reactualizat la:

Pustietatea Bărăganului, plătită?

Pustietatea Bărăganului, plătită?
REŞIŢA – Aproape 2.000 de cărăşeni primesc indemnizaţii pentru persecuţiile suferite sub regimul comunist.

 (3 comentarii)

Rectifica

Cum s-ar vedea oare viaţa dacă ar trebui să o privim dinspre dosarele trecutului? Poate pentru noi, cei născuţi după 1960, lucrurile nu par atât de dramatice cum sunt pentru cei ce au trăit la începutul perioadei postbelice.

În anul 1951, peste 45.000 de persoane au fost ridicate din casele lor şi deportate în Bărăgan. Sub ameninţarea armei, au făcut o călătorie cu trenul de 15-16 zile fără să ştie unde merg şi ce îi aşteaptă. Au fost lăsaţi în câmp, între mărăcini, fără apă şi fără speranţă. Au luat totul de la zero, şi-au săpat singuri fântâni, şi-au construit case şi, odată cu ele, noi destine.

După evenimentele din 1989, lucrurile au început să se schimbe. Primul pas a fost făcut odată cu adoptarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de regimul comunist, precum şi celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri. Pentru fiecare an pentru care poate face dovada persecutării de către regimul comunist, un om primeşte 200 de lei lunar.

De exemplu, dacă o persoană a fost deportată în Bărăgan cinci ani şi comisia instituită la nivelul Agenţiei de Prestaţii Sociale decide că dovezile prezentate de persoana în cauză sunt concludente, poate primi lunar o indemnizaţie de 1.000 de lei. În Caraş-Severin se plătesc în clipa de faţă aproximativ 2.000 de astfel de indemnizaţii. Viorel Alexa, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Caraş-Severin, este preşedintele acestei comisii de mai bine de 12 ani.

„Până în anul 1995 erau chiar şi 60 de dosare pe lună care trebuiau discutate şi verificate. Perioada 1998 – 2002 a fost şi ea una «plină». Acum însă, lucrurile s-au mai liniştit. Avem cam unul sau două dosare pe lună“, spunea Alexa. În plus, în ultimii ani, şi-au mai depus dosare şi cei ce au fost practic obligaţi să se nască departe de locul pe care părinţii îl numeau casă.

Totuşi, oare suferinţa, deznădejdea sau mai ales umilinţa, pot fi răscumpărate?

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou