REŞIŢA – La finalul partidei FCM Reşiţa – CSM Lugoj, 3-2, cei doi antrenori şi-au prezentat opiniile. Tehnicianul echipei lugojene, Remus Steop, a fost foarte supărat de deznodământul partidei, dar a avut tăria să vorbească despre joc: „Am venit la Reşiţa să obţinem un rezultat bun. Din păcate, aţi văzut, din greşeli în apărare, de care pătimesc de când am preluat această echipă, am pierdut din nou. Am dat două goluri în deplasare, dar am pierdut pe final de meci. Echipa are nevoie de jucători mai experimentaţi, pe care noi nu-i avem. Îmi pare foarte rău pentru băieţi. Nu pot decât să-i felicit, chiar dacă am pierdut. Au depus o muncă extraordinară. Dacă va fi să se întâmple până la sfârşitul campionatului, ceea ce noi nu ne dorim, vrem să nu «murim» cu capul plecat“.
Mult mai liniştit, descătuşat după golul victoriei din finalul partidei, Roco Sandu a declarat: „Ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Lugojul venea să-şi joace şansele pentru a se menţine în Liga a III-a. Şi s-a văzut în teren. Noi, fără mai mulţi titulari, am reuşit să administrăm totuşi jocul. Am fost conduşi, la un moment dat, însă am revenit pe fondul unei căderi fizice a oaspeţilor, şi ne-am adjudecat cele trei puncte. Vrem să încheiem campionatul cât mai sus, pentru că băieţii merită o clasare pe măsura valorii lotului. Din vară vom vedea ce strategie vom aborda“.