Reactualizat la:

Punctaj maxim pentru juniorii II de la Liceul Traian Vuia

Punctaj maxim pentru juniorii II de la Liceul Traian Vuia
REŞIŢA – Echipa Liceului Teoretic Traian Vuia Reşiţa a încheiat cu punctaj maxim primul turneu al Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor II, Seria H.

Rectifica

Elevii prof. Lucia Moruţ au câştigat toate cele patru meciuri disputate în acest turneu: 36-20 cu LPS Sebeş, 35-19 cu LPS Mihai Viteazul Alba Iulia, 32-24 cu LPS Târgu Jiu şi 31-16 cu Domino Hunedoara.

„Am avut o evoluţie foarte bună, ţinând cont că am avut adversari de valoare. Am câştigat toate meciurile şi la diferenţe foarte mari, ceea ce pe mine mă bucură ca antrenor. Dar, spre dezamăgirea mea, se joacă dur, începând de la juniori II. Sportivii mei sunt cu un an, chiar cu doi ani mai mici decât adversarii noştri. În meciul cu Târgu Jiu s-a jucat dur şi Raul Heimbach s-a accidentat. În ultimul meci, cu Hunedoara, nu am vrut să risc şi l-am introdus doar câteva minute, pentru că are dureri de spate. Sper să se recupereze şi să nu aibă ceva greu la spate, pentru că este unul dintre jucătorii de bază, este de lot naţional şi ar fi păcat de viitorul lui. Ţin să mulţumesc mult şi Comitetului de părinţi care a fost alături de echipă de la începutul până la sfârşitul turneului. De asemenea, mulţumiri şi Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa“, ne-a declarat prof. Lucia Moruţ.

Următorul turneu va avea loc la Sebeş, în luna octombrie. Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa porneşte cu avantajul moral al celor patru victorii înregistrate în turneul de pe teren propriu, de la finele săptămânii trecute.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Dorinel Munteanu, noul antrenor al Chiajnei
CARAȘ-SEVERIN - Cărășanul Dorinel Munteanu a semnat cu formația Concordia Chiajna și revine astfel în prima ligă [...] mai multe »
Juniorii Resitei, din ce in ce mai buni
REȘIȚA - Handbaliștii pregătiți de Mihai Rohozneanu, Sebastian Pîrvan, Cristian Ionescu și Marcel Vulpe la [...] mai multe »
CSU Resita, victorie la limita
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc s-au impus cu scorul de 21-20 împotriva echipei CSU Oradea, într-un meci [...] mai multe »
Fetele de la Banat Girls, debut cu victorie
REȘIȚA - ACS Banat Girls a câștigat duminică, 16 septembrie, cu scorul de 3-1 în fața formației Olimpic Star [...] mai multe »
Benga: Numarul de puncte pe care-l avem este nemeritat
REȘIȚA - După partida câștigată cu scorul de 3-1 de CSM Reșița în fața Huendoarei, antrenorul Octavian Benga [...] mai multe »
CSM Scolar Resita a spart gheata
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a spart gheața și a întregistrat prima victorie din acest sezon, abia în etapa a [...] mai multe »
Caransebesul, egal amical cu Topolovatu Mare
CARANSEBEȘ - Reuniți târziu și cu puține jocuri în picioare, gugulanii de la Viitorul Caransebeş au susţinut [...] mai multe »
Inotatorii de la CSS Resita, pe primele locuri in Ungaria
REȘIȚA - Înotătorii reșițeni s-au clasat pe primele locuri la un puternic concurs internațional care a avut loc [...] mai multe »
CSM Resita cauta prima victorie
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 17:00, pe teren propriu, echipa CS [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou