Reactualizat la:

Punct si de la capat pe proiect

Punct si de la capat pe proiect
Scris de Ionel Ivaşcu -

CARAŞOVA – Se fac ultimele lucrări în cadrul proiectului integrat. Un altul va fi depus în curând de Primăria Carașova.

Rectifica

2,5 milioane de euro au fost investiţi în mai multe obiective din comună. Printre ele, căminul cultural din Iabalcea şi centrul de zi pentru vârstnici din centrul de comună. Din declaraţia primarului Petru Bogdan reţinem că încă se lucrează la reabilitarea edificiului cultural şi la dotarea ambelor obiective. Lucrările se fac din fonduri proprii şi din împrumuturi, urmând ca ulterior să fie rambursate de AFIR.

Un alt obiectiv al proiectului integrat a fost introducerea reţelei de canalizare în centrul de comună. Lucru care s-a şi întâmplat, iar reţeaua finalizată recent măsoară 13 km. În vederile Primăriei însă se află extinderea acesteia pe străzi care n-au fost cuprinse în reţeaua de bază. „În acest sens, avem pregătit un alt proiect care prevede extinderea canalizării cu 635 m. Proiectul se ridică la valoarea de 700.000 de euro şi va cuprinde şi 638 de racorduri pentru branşarea cetăţenilor”, aflăm de la primarul Petru Bogdan despre proiectul care urmează să fie depus la AFIR.

Acesta ne-a vorbit şi despre o documentaţie tehnico-economică, realizată şi aprobată recent de Consiliul Local, în vederea reparării a două porţiuni de drum din comună. Este vorba despre drumul comunal 75 Caraşova-Clocotici şi drumul comunal 97 Iabalcea-DN 58. „Cele două drumuri măsoară împreună cam 8,5 km. Sunt practicabile, nu sunt deteriorate grav, însă ne dorim să nu pierdem timpul şi să ne ocupăm de starea lor. Investiţia se ridică la 200.000 de lei şi intenţionăm s-o acoperim din surse proprii”, declară primarul Bogdan despre lucrările care vor demara când vremea o va permite.

Cum însă iarna se apropie, este în curs operaţiunea de aprovizionare a instituţiilor publice cu material lemnos din pădurea comunei. De asemenea, Primăria se pregăteşte şi pentru eventuale intervenţii de deszăpezire. „Am luat deja legătura cu o firmă de profil din comună şi vom semna contractul pentru împrăştierea de material antiderapant. Pentru degajarea drumurilor, vom acţiona cu utilajul propriu”, a încheiat primarul Bogdan.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Evolutia afectiunilor, stabila sau in regres
CARAȘ-SEVERIN - Cazurile de rujeolă stagnează ca număr, iar cele ale afecțiunilor respiratorii sunt în scădere, [...] mai multe »
N-avea nici buletin, dar era urmarit national
GLIMBOCA - Poliţiştii din Oţelu Roşu au reuşit să prindă, duminică, un adolescent care era dat în urmărire [...] mai multe »
Resita a dat startul curateniei de primavara
REŞIŢA - Municipalitatea încearcă să responsabilizeze inclusiv cetăţenii şi promite că după încheierea [...] mai multe »
Dincolo de Grindeanu, bombele sunt in spitale
CARAŞ-SEVERIN - Tatăl premierului Grindeanu este unul dintre cei 57 de martori din scandalul diplomelor de la Şcoala [...] mai multe »
Nu exista buget pentru Stramtura
FÎRLIUG - Fîrliugenii sătui să-și rupă mașinile pe drumurile din zonă i-au cerut primarului o soluție. mai multe »
Justitia caraseana, in cifre si indicatori
REȘIȚA - Zilele trecute, la Reșița a avut loc ședința de bilanț a instanței județene. mai multe »
Vreti pamant in Caras-Severin? Statul va ajuta sa cumparati
CARAŞ-SEVERIN - Ministerul Agriculturii pregătește o finanțare care să vină în sprijinul producătorilor agricoli [...] mai multe »
Salvat de pompieri dintr-un bazin la Ciclova
CICLOVA MONTANĂ - Nu este vorba de vreun petrecăreț nocturn, ci de un cățeluș mai curios, care s-a gândit să [...] mai multe »
Primele vedete confirmate pentru Poiana Lupului
GĂRÂNA - Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărâna, ajuns la cea de-a 21-a ediţie, se va desfăşura, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou