REȘIȚA – Doi componenți ai secției de box a Clubului Sportiv Municipal Reșița se află în această săptămână la Brăila, pentru participarea la întrecerile Cupei României de box pentru tineret.
Marian Ruță (categoria 56 kg) și Ionuț Socareva (69 kg) sunt cei doi pugiliști reșițeni care vor urca în ring, în prima competiție oficială din 2014. Ambii sunt componenți ai Centrului Olimpic de Box pentru juniori care își desfășoară activitatea la Reșița, sub coordonarea antrenorului Traian Giorgia. Cei doi sportivi reșițeni participă la Brăila la o categorie superioară de vârstă, urmând să întâlnească adversari mai mari la această întrecere. Marian Ruță și Ionuț Socareva vor fi însoțiți la Brăila de antrenorul lor de club, Radu George.
Cupa României la box pentru tineret începe miercuri, 5 februarie. Dimineața au loc cântarul oficial și ședința tehnică, iar după-amiaza este programată prima gală a competiției.
Andrei Dragomir (categoria 56 kg) și Alexandru Bibiricea (81 kg) vor urca în ringul de la Debrecen (Ungaria), în calitate de componenți ai Lotului României de seniori, în cadrul unui turneu internațional, prilej cu care au posibilitatea de a se remarca. În acest sens, înainte de a pleca spre Debrecen, mai precis marți, 3 februarie a.c., Andrei și Alex au efectuat vizita medicală la Centrul Național de Medicină Sportivă București.