Reactualizat la:

Pugiliştii aleargă la Secu

Pugiliştii aleargă la Secu
REŞIŢA – Zece componenţi ai C.S.M.R. sunt, în prezent, într-un stagiu de pregătire centralizată.

Rectifica

În aceste zile, se află în staţiunea Secu, pentru un cantonament de zece zile, care se va încheia joi, 24 ianuarie a.c., zece dintre componenţii Secţiei de Box ai Clubului Sportiv Municipal.

Este vorba despre Alexandru Bibiricea, Flavius Modor, Bogdan Chiroşca, Ionuţ Bujor, Dănuţ Sărăcin, Mihai Lazăr, Cristian Radu, Andrei Dragomir, Szagea Dobra şi mezinul Alexandru Baniaş, în vârstă de doar 11 ani.

Două antrenamente pe zi

Tinerii pugilişti reşiţeni sunt însoţiţi de antrenorul Adrian Mărcuţ, fiind cazaţi la Hotelul Turist.

„Avem programate câte două antrenamente pe zi, care se întind pe durata a două ore şi chiar mai mult, ne-a declarat antrenorul Adrian Mărcuţ. Ne-am axat pe pregătirea fizică, specifică acestei perioade de iarnă, care să ne ajute tot anul. Cu încălzirea obişnuită, la noi la box, apoi sprinturi în pantă şi în vale, după care urmează o alergare prelungită de 45-50 de minute, circa 12 km. Nu lipseşte circuitul de forţă-rezistenţă, fără de care nu putem ajunge sus“.

Din cele constatate, şi din cele relatate de antrenorul Mărcuţ, am putut trage concluzia că sportivii au răspuns foarte bine la programul de pregătire, surprinzându-l chiar şi pe tehnician. „Nu avem probleme de sănătate, deşi se munceşte foarte greu“, ne-a mai spus Adrian Mărcuţ.

La revenirea acasă, pugiliştii vor pune accent pe pregătirea tehnico-tactică, în perspectiva primei competiţii din acest an, Cupa României la juniori şi cadeţi, din luna martie a.c.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou