Reactualizat la:

PT-urile, „scoase la produs“

PT-urile, „scoase la produs“
REŞIŢA – Un număr de 11 puncte termice vor fi scoase la vânzare, însă nu toate prin licitaţie publică!

 (12 comentarii)

Rectifica

Un mic pas pentru a mai scoate municipiul de pe Bârzava de sub nivelul mării, din punct de vedere economic, ar putea fi tocmai… punctele termice.

Deşi cu greu s-ar putea crede, bătrânele clădiri, cândva ponosite, dezafectate şi căzute în nepăsare, au un viitor în Reşiţa! În ultima şedinţă, consilierii locali au votat trecerea din domeniul public în cel privat al municipiului Reşiţa a unui număr de 11 puncte termice (dintre care unul dezafactat). Majoritatea firme cu birouri, sedii de societăţi comerciale, localuri, cluburi, saloane de înfrumuseţare şi întreţinere. Potrivit deciziei consilierilor, majoritatea imobilelor puse în discuţie vor fi scoase la vânzare, prin licitaţie publică, cu excepţia a două dintre ele.

În primul caz este vorba despre un proiect iniţiat de către viceprimarul Sorin Simescu, şi vizează în plus faţă de celelalte „casarea“ Punctului Termic nr. 47 (str. Sarmisegetusa) şi asocierea Consiliului Local al municipiului Reşiţa cu o societate pentru ceea ce se va face acolo.

Potrivit iniţiatorului documentului, firma intenţiona să construiască un bloc cu patru etaje deasupra punctului termic, la parterul căruia să funcţioneze o grădiniţă, numai că din cauză că vechea structură nu suportă viitoarea construcţie, va fi demolată. În plus, în zona blocului, aceeaşi societate va amenaja şi un teren de joacă pentru copii.

În cel de-al doilea caz, este vorba despre un proiect iniţiat de către consilierul local Ioan Crina, vizând vânzarea către Ilie Mustăcilă, fără licitaţie publică, a spaţiului construit al Punctului Termic nr. 15 (de pe Aleea Liliacului, din zona Mioriţa).

Operaţiunea se face în baza Legii nr.341/2004 privind cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, Mustăcilă fiind beneficiarul acesteia, conform Certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 al cărui titular este. Potrivit expunerii de motive, spaţiul este deţinut de societatea SC „Musty HD“ în calitate de chiriaş, care, având dreptul de preempţiune (dreptul de a fi preferat în calitate de cumpărător), şi-a manifestat acordul pentru ca tranzacţia să poată fi perfectată.

Antoniu Mocanu



Comentarii 12

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou