Reactualizat la:

Protestul avocaţilor

Avocat Avocat
Avocaţii din barourile tradiţionale, inclusiv cei din Caraş-Severin, continuă să protesteze. Scopul acestui protest, concretizat în faptul că avocaţii refuză cazurile din oficiu, vizează existenţa barourilor înfiinţate acum câţiva ani.

Ambele barouri au aceeaşi denumire, Baroul Caraş-Severin, doar sediile sunt diferite. Avocaţii tradiţionali au sediul în incinta Tribunalului Caraş-Severin, iar cealaltă grupare de avocaţi au sediul în incinta Blocului 800.

Opiniile avocaţilor

Avocaţii contestaţi, adică cei mai noi, au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia, decanul recunoscut de ei, Petru Crâsta, a precizat că „motivul, pentru care avocaţii din barourile tradiţionale protestează, constă în faptul că Ministerul Justiţiei refuză să le mai dea banii pentru cazurile din oficiu“. Acelaşi domn Crâsta susţine că „barourile tradiţionale funcţionează în virtutea inerţiei.Degeaba protestează, noi avem rezervat chiar şi dreptul de a purta roba. Noi vrem doar să se respecte legea“.

Decanul celuilalt Barou Cara ş-Severin, adică al avocaţilor tradiţionali, Petru Oprea, contestă declaraţiile lui Petru Crâsta: „Noi am făcut grevă pentru că ei nu sunt legal constituiţi. Li s-au retras toate autorizaţiile de funcţionare. Noi nu pentru bani protestăm ci pentru ca instanţele să nu-i mai primească. Vom asista, în timpul grevei, chiar şi prelungirile de arestări în cazul infracţiunilor grave. Nu împiedicăm actul de justiţie ci doar avertizăm asupra neregulilor comise de aceşti avocaţi“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uite ședința, nu e ședința!
CARANSEBEȘ - Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora [...] mai multe »
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou