Reactualizat la:

Proteste disperate pe trecerile de pietoni

Proteste disperate pe trecerile de pietoni
OŢELU ROŞU – Sindicaliştii de la Ductil Steel au manifestat luni, timp de două ore, în oraşul de pe Valea Bistrei.

Rectifica

Peste 200 de foşti salariaţi de la combinatul siderurgic Ductil Steel Oţelu Roşu au protestat luni, timp de două ore, în faţa societăţii. Protestatarii au manifestat între orele 9.00 şi 11.00, iar la ora 11 şi jumătate, s-au deplasat, în marş, pe traseul Ductil Steel – centrul civic al oraşului.

În zona centrală, protestatarii au mărşăluit, timp de jumătate de oră, pe trecerile de pietoni, astfel încât circulaţia a fost blocată pe DN 68, între Caransebeş şi Haţeg. Iniţial, sindicaliştii au solicitat aprobare pentru desfăşurarea de proteste pentru zece zile lucrătoare, dar există şi posibilitatea prelungirii acestora. Aşa cum JCS a mai scris, 420 de persoane au fost disponibilizate la jumătatea lunii aprilie, dar oamenii nu au primit încă lichidarea sau plăţile compensatorii.

„Ni s-a promis că vor primi banii pe data de 13 mai, lucru care nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, lichidarea lunii aprilie a fost comasată cu cele trei salarii compensatorii numai pe fluturaşi. Administratorul judiciar, împreună cu conducerea societăţii spun că nu au soluţii pentru ca foştii salariaţi să-şi primească drepturile. Mai afirmă că fac eforturi susţinute pentru ca aceşti bani să vină de undeva din fondul de garantare al AJOFM“, a precizat Victor Sabău, liderul Sindicatului Ductil Oţelu Roşu. Totodată, protestatarii au cerut venirea parlamentarilor de Caraş-Severin la Oţelu Roşu, alături de ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident mortal la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un tânăr de 25 de ani a murit, după ce a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un copac, [...] mai multe »
Cu sau fara voia lor, carasenii continua sa munceasca la negru
REŞIŢA - Controalele inspectorilor de muncă scot la iveală faptul că angajatorii sfidează, cu bună ştiinţă, [...] mai multe »
Participare onorabila a sahistilor de la Muncitorul
REȘIȚA - Participarea echipei masculine de șah a Muncitorului Reșița la recentul Campionat Național pe echipe - [...] mai multe »
Dascalii caraseni au la dispozitie un auxiliar de geografie locala
REŞIŢA - Proaspăt ieşit de sub tiparul Editurii Sitech din Craiova, manualul, gândit şi redactat de prof. [...] mai multe »
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Al doilea proiectil din Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului [...] mai multe »
Accident cu cinci victime la Moniom
REŞIŢA - Un accident cu cinci victime şi trei autoturisme implicate a fost sesizat prin 112. Incidentul s-a produs pe [...] mai multe »
Chiar daca ploua, spectacolele continua…
REŞIŢA - Mai sunt trei zile de spectacole în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveştilor“, [...] mai multe »
Teodora va fi condusa, sambata, pe ultimul drum
BOCŞA - Teodora Panescu, fetiţa din Bocşa care a murit în cumplitul accident petrecut la sfârşitul săptămânii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou