Reactualizat la:

Protest spontan la Reşiţa

Protest spontan la Reşiţa
REŞIŢA – Incitaţi de evenimentele din ţară şi speriaţi de măsurile „promise“ de guvern, circa 100 de pensionari au protestat miercuri la Reşiţa.

 (10 comentarii)

Rectifica

Dacă la protestul din luna aprilie pensionarii au cerut să stea de vorbă cu prefectul judeţului şi cu directorul CJP Caraş-Severin, de această dată ei au solicitat prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.

Deşi Liga Pensionarilor Caraş-Severin anunţase acţiuni de protest pentru vineri, mai mulţi pensionari cărăşeni au decis că nu mai este timp de aşteptat şi că trebuie să facă ceva.

„Noi îi susţinem pe cei ce au protestat miercuri, până la urmă ţelul şi durerea este aceeaşi. Trebuie să menţionez însă că, după cum am stabilit, vineri, 14 mai, la ora 10, Liga Pensionarilor aşteaptă la un miting autorizat circa 500 de participanţi“, a spus Dumitru Ursu, liderul Ligii Pensionarilor Caraş-Severin.

După ce i-a ascultat pe pensionari, Sorin Frunzăverde, coborât în mijlocul mulţimii, a reuşit să calmeze situaţia şi a declarat că speră că se vor găsi soluţii pentru ca pensiile, în special cele mici, să nu fie în nici un fel afectate.

„Eu sper ca la şedinţa CES de vineri să se găsească soluţiile pentru rezolvarea cât mai favorabilă a acestei situaţii“, a precizat preşedintele CJ Caraş-Severin. Alături de el au mai fost prezenţi Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele CJ, şi subprefectul Martin Motolan. Acesta din urmă a spus că „voi transmite preşedintelui României, premierului Emil Boc şi ministrului de resort doleanţele dvs.“

Anca Preda



Comentarii 10

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa uneste partiile Semenicului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a acceptat schimbul de terenuri cu Romsilva, iniţiativă care permite [...] mai multe »
Dle ministru, Regiunea Vest are nevoie de portul de la Moldova Noua
CARAȘ-SEVERIN - Asta i-a spus senatorul liberal Marcel Vela ministrului Transporturilor în interpelarea cu privire la [...] mai multe »
Cod portocaliu si galben in Caras-Severin! Atentie la vant!
CARAŞ-SEVERIN - Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru şase judeţe din sud-vestul [...] mai multe »
A venit cu grenada la scoala, la Bocsa
BOCŞA - O grenadă, pe care tatăl său a găsit-o desfăcută şi, după asamblare, a transformat-o în bibelou, a pus [...] mai multe »
Politica firului de iarba da roade la Resita
REŞIŢA - La mijlocul mandatului de primar, şeful administrativului reşiţean atrage aprecieri pozitive din partea [...] mai multe »
In doua sate din comuna Iablanita se va turna asfalt
IABLANIŢA - Iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil din primăvara anului viitor, proiectul privind [...] mai multe »
Primaria Resita a decernat premiile curateniei
REŞIŢA - În plină toamnă, municipalitatea de pe Bârzava răsplăteşte asociaţiile de proprietari care au fost [...] mai multe »
Rafuiala in trafic, trasa in dosar penal
CONSTANTIN DAICOVICIU - Şoferii a două autoturisme l-au şicanat în trafic pe al treilea, incidentul fiind presărat [...] mai multe »
Carasul nu e atins de criza nationala de citostatice
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită vigilenţei medicului şef al Secţiei de Oncologie, dr. Melania Bengulescu, care a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou