OCNA DE FIER – Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o destinație cunoscută.
Primarul comunei, Petre Panescu, este hotărât să dea un impuls dezvoltării turismului în zonă. Și pentru că doar dorința și vorbele nu sunt suficiente, a demarat și niște proiecte în acest sens. Astfel, Lacul Dănilă va fi amenajat la standarde moderne, cu pontoane, scenă, locuri de plajă, absolut tot ce trebuie pentru ca cei care vor veni aici să beneficieze de cele mai bune condiții. Proiectul este eligibil, este în fază finală, se așteaptă doar avizul de la Mediu, urmând apoi a se semna contractul de finanțare, în valoare de 60.000 Euro.
De asemenea, un alt proiect în valoare de 1,5 milioane de lei este în faza în care se așteaptă finanțarea și prin care va fi realizată o promenadă pe traseul vechiului trenuleț care ducea minerii spre Bocșa. Vor fi amenajate și piste de biciclete, bănci, precum și un sistem de iluminat modern. Pe viitor se intenționează și amenajarea Lacului Vârtoape pentru pescari. Se știe că pescuitul este o pasiune răspândită și dacă lacul este bine amenajat și igienic, pasionații vor fi atrași aici ca… peștele la momeală. De altfel, niște amatori de pește proaspăt, de loc din Bocșa, se pare că trag și acum la lacul respectiv. Dar nu oricum, ci cu plasa, lucru interzis. „Ei se știu cine sunt și îi știu și eu. Oamenii i-au văzut dar n-au avut curajul să facă nimic. Le transmit pe această cale să stea departe de lacul Vârtoape, pentru că dacă vor da ochii cu mine și-i voi prinde, legea va fi aplicată draconic. Mie nu îmi este frică de ei, îmi este frică doar de Dumnezeu”, avertizează primarul Panescu.
Tot pentru atragerea turiștilor, Primăria intenționează pe viitor să modernizeze drumul județean care leagă comuna de orașul Bocșa. „Vom încerca să preluăm drumul cu tot cu investiție sau să facem un proiect comun cu Primăria Dognecea și Consiliul Județean, pentru a transforma acest drum. Doresc să se facă și piste de biciclete, alee pietonală, să fie o plăcere să vii la Ocna. Vreau să scoatem lumea la plimbare cu bicicletele sau pe jos, într-un cuvânt să facem mișcare. Să reușim să facem copiii să lase telefoanele și tabletele și să vină în mijlocul naturii”, mai spune primarul comunei.
Proiectele sună bine, Panescu pare pus pe treabă, iar nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să vă ținem la curent cu evoluția în teren a întregului proces de transformare a acestor locuri frumoase, locuri care ar fi păcat să nu fie admirate și vizitate de pasionații de natură din întreaga țară și nu numai.
Flavius Militaru