REŞIŢA – O acţiune organizată cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii doreşte să impulsioneze reşiţenii la mişcare în scop preventiv.
Duminică, 29 septembrie, la ora 12:30, din faţa Muzeului Banatului Montan din Reşiţa se va da startul „Promenadei Inimilor“, eveniment organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, de către Clubul Rotary din municipiu, în parteneriat cu primăria reşedinţei judeţului.
Cei doi parteneri, împreună cu Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Romană de Cardiologie, vor lansa, tot duminică 29 septembrie, şi proiectul Promenada Inimilor, iniţiativă ce urmăreşte amenajarea unui traseu accesibil, cu lungimea de 3 km, în oraşul Reşiţa, cu scopul de a încuraja persoanele de toate vârstele să facă mişcare, ca parte importantă a prevenţiei afecţiunilor cardiovasculare.
„La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?“, sună cuvântul prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.
„Lupta împotriva bolilor de orice fel este una din direcţiile prioritare de acţiune ale organizaţiei Rotary International, din care face parte şi Clubul Rotary Reşiţa. Salutăm iniţiativa Fundaţiei Române a Inimii şi ne alăturăm acţiunii lor împreună cu organizaţiile noastre de tineret, cluburile Rotaract şi Interact. Convinşi fiind că cea mai bună formă de a impiedica o boală să apară şi să se manifeste este de a acţiona preventiv, invităm populaţia Reşiţei să se alăture nouă în 29 septembrie 2013, ora 11.00, în faţa Muzeului Banatului Montan, la Promenada Inimilor“, spune prof. univ. dr. Nadia Potoceanu, preşedintele Clubului Rotary Reşiţa.
Pentru prima dată, Fundaţia Română a Inimii, în parteneriat cu Cluburile Rotary din Districtul 2241 România şi Republica Moldova, organizează Ziua Mondială a Inimii în 25 de oraşe din România şi în capitala Republicii Moldova, Chişinău.