Reactualizat la:

Proiectul Nabucco, viabil dar nu valabil

Proiectul Nabucco, viabil dar nu valabil
REŞIŢA – Consorţiul Shah Deniz II a informat Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NGPI) că proiectul a eşuat.

 (1 comentariu)

Miercuri, în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică a judeţului Caraş-Severin (programată de Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului) nu au fost ridicate probleme legate de lista de control pentru analiza calităţii raportului privind evaluare impactului asupra mediului. În acelaşi timp, potrivit site-ului austriac diepresse.com, decizia luată de consorţiul Shah Deniz II privind proiectul Nabucco aduce veşti proaste.

„Acest lucru a fost anunţat miercuri de către OMV. În timp ce OMV a acceptat decizia consorţiului, consideră că NGPI a îndeplinit toate criteriile de selecţie. Contractul a fost primit de Trans Adriatic Pipeline (operată de un consorţiu din care fac parte Lukoil, BP, Statoil, Total, compania iraniană NIOC, cea turcă TPAO şi gigantul energetic SOCAR din Azerbaidjan)”, specifică site-ul de presă austriac. Proiectul Nabucco ar fi trebuit să aducă, la finalul anului 2017, gaz de la Marea Caspică şi până în Austria, gazoductul trecând, sub coordonarea OMV, de la graniţa turco-bulgară, prin Bulgaria, România şi Ungaria.

În ţara noastră, gazoductul ar fi străbătut şi judeţul Caraş-Severin.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou