Reactualizat la:

Proiectul EFICA a ajuns la final de implementare (P)

Proiectul EFICA a ajuns la final de implementare (P)
REȘIȚA – Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin a organizat joi, 26 noiembrie 2015, conferința finală a proiectului EFICA – „Practica și consilierea școlară – Instrumente eficiente pentru orientarea în carieră a tinerilor’’. La eveniment au participat oficialități locale, directori de la liceele din județul Caraș Severin, elevi, experți din echipa de proiect și reprezentanți ai presei.

Rectifica

Acesta a fost ultimul eveniment organizat în cadrul proiectului EFICA, el marcând încheierea oficială a proiectului. Cu acest prilej, dl. prof. Nicolae Grindeanu, Inspector Școlar General și Manager de proiect a prezentat rezultatele obținute pe parcursul celor 19 luni de implementare. După cum a declarat dl. inspector general, ,,proiectul EFICA este în corelație cu preocupările Inspectoratului Școlar Județean Caraș Severin pentru abordarea și promovarea dimensiunii europene a educației. De asemenea, consider că proiectul și-a adus o contribuție eficientă la aprofundarea laturii aplicative a procesului de predare-învățare.’’ Iar rezultatele obținute vin în sprijinul acestei afirmații. O platformă profesională de consiliere, 2 laboratoare firme de exercițiu înființate și dotate cu mobilier și echipament IT la partenerul de proiect, Colegiul Național C.D. Loga, 4 firme de exercițiu înființate și parteneriate firme reale-firme de exercițiu încheiate, un caiet de practică, instrumente de lucru și un manual firme de exercițiu sunt doar câteva din cele mai importante rezultate. La acestea se adaugă beneficiile financiare obținute de elevi: o subvenție de 320 RON pentru fiecare din cei 480 elevi din grupul țintă și importante premii în bani acordate cu ocazia concursurilor de practică și a concursului firme de exercițiu organizate în cadrul proiectului.

Responsabilitatea comună privind integrarea pe piața muncii a elevilor absolvenți a fost abordată împreună cu elevi și directori de licee într-o dezbatere despre bune practici identificate în EFICA și modalități de valorificare a acestora în viitor. Dna Valeria Ungur, Coordonator Experți Consiliere Profesională a prezentat rezultatele studiului privind percepția elevilor din grupul țintă asupra importanței consilierii profesionale, bazate pe analiza comparativă a gradului de informare a elevilor în legătură cu activitatea de consiliere înainte și după finalizarea activității de consiliere și a campaniei de informare privind beneficiile consilierii și orientării profesionale. Despre EFICA de la implementare la sustenabilitate au vorbit dna Valeria Ungur, Coordonator Experți Consiliere Profesională, dna Rodica Vesa, Coordonator Îndrumători Practică și dna Cristina Popa, Expert Firme de Exercițiu.

EFICA a oferit pe parcursul implementării oportunități de consiliere profesională prin servicii de specialitate privind orientarea în carieră unui număr de 480 elevi din clasa a XI-a din liceele județului Caraș Severin, din care 420 au beneficiat și de stagii de practică tradițională la agenții economici locali, iar 60 de elevi au avut șansa să exerseze o formă de practică modernă prin metoda inovativă de învățare ,,firmă de exercițiu’’. Pentru Aida Belciu, elevă la Colegiul Național C.D. Loga Caransebeș, ,,această experiență a fost una deosebită, atât prin lucrurile pe care le-am învățat cât și prin oamenii pe care i-am cunoscut și activitățile pe care le-am desfășurat în cadrul acestui proiect. Dacă la început cunoștințele mele în domeniul IT erau limitate, acum pot spune că acestea au evoluat. Din punct de vedere al colectivului, am realizat importanța lucrului în echipă și a egalității de șanse.’’ Pentru alții, EFICA a adus o confirmare de opțiune. Robert Alexandru Feghete, elev la Colegiul Tehnic Cărășan ne-a declarat: ,,Proiectul EFICA a fost o experiență utilă. Aveam și înainte de începerea proiectului o idee despre ce meserie vreau să urmez și acum pot spune că la activitățile de consiliere și practică la care am participat în proiect mi s-a confirmat că aceasta este meseria care mi se potrivește.’’

Proiectul EFICA – „Practica și consilierea școlară – Instrumente eficiente pentru orientarea în carieră a tinerilor’’, implementat în parteneriat Colegiul Național C.D. Loga, a demarat în 28 aprilie 2014 și se va finaliza în 27 noiembrie 2015. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

 

Pentru detalii:

Georgeta Lumei, Expert Informare și Publicitate

Titlu proiect: „Practica și consilierea școlară – Instrumente eficiente pentru orientarea în carieră a tinerilor’’

Cod proiect: POSDRU/161/2.1/G/138176

Beneficiar: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
(E) Eu sunt Tiberiu Manescu. Atat. Si, va cer votul.
CARAȘ-SEVERIN - De ce? Pentru că sunt tânăr şi m-am săturat să-mi sun colegii în lumea largă. Am plecat din [...] mai multe »
(E) Doina Frunzaverde: Oamenii isi doresc sa fie ascultati, sustinuti si reprezentati de catre parlamentarii lor
CARAȘ-SEVERIN - Doamna prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, Preşedintele Senatului Universităţii „Eftimie [...] mai multe »
(E) Ion Mocioalca: Cred in Romania pentru ca vad in romani puterea de a reconstrui aceasta tara!
CARAȘ-SEVERIN - Campania electorală a intrat în linie dreaptă. Duminică, românii îşi vor pune încrederea în [...] mai multe »
Ne asteapta un weekend de foc
CARAŞ-SEVERIN - A caracterizat prefectul judeţului, Florenţa Albu, sfârşitul de săptămână al alegerilor [...] mai multe »
Mai multi calatori prin frontierele carasene
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia de Frontieră cărăşeană a prezentat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, [...] mai multe »
Continuam sa pierdem padurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă Radarul Pădurilor a dat zero rezultate în Caraş-Severin, oamenii legii au confiscat [...] mai multe »
Ruleta ruseasca pentru Matilda
REȘIȚA - Privind fotografia, am fi tentaţi să credem că Ivan l-a executat pe Max în stil mafiot. Motivul ar fi [...] mai multe »
Piruete rutiere pe Pasajul Nera
CARAȘ-SEVERIN - Un accident de circulaţie s-a produs joi, 8 decembrie, în jurul orei 17.00, pe pasajul central din [...] mai multe »
Au dres robinetele din Valea Cenchii
CARANSEBEȘ - De joi, 9 decembrie, cei 700 de locuitori ai cartierului Valea Cenchii din Caransebeș beneficiază de o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou