Reactualizat la:

Proiectele pe Legea 350 mai așteaptă

Proiectele pe Legea 350 mai așteaptă
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Reuniți într-o ședință de îndată, aleșii locali din Caransebeș nu au căzut de acord asupra proiectului inițiat de primarul Felix Borcean, privind proiectele finanțate de la bugetul local pe Legea 350.

Rectifica

Grupul liberal a acuzat faptul că procedura publicată în Monitorul Oficial nu a fost respectată, în timp ce primarul Felix Borcean și social-democrații au susținut contrariul. La vot, proiectul respectiv a căzut. S-au abținut atât liberalii, cât și social-democratul Valentin Dascălu, care a spus că „din 250 de mii, dăm 170 la Biserică, chiar nu vrem să facem nimic în oraș? Mă abțin la vot, e o sumă destul de mare pentru biserică și pentru altele nu dăm nimic. De la 170 de mii, le-am dat 95 de mii, mai mult de o treime din ce e alocat”.

Urmează acum ca procedura să fie reluată, ceea ce înseamnă însă ca unele proiecte depuse în termenul inițial să nu mai poată fi finanțate, fapt remarcat după ședință și de primarul Borcean. Acesta a spus însă că trebuie ca banul public să meargă în direcția corectă. „Această întârziere nu face decât să pericliteze derularea anumitor proiecte. Nu cred că ar fi afectat cu nimic, deși procedura din Monitorul Oficial prevedea ca până în 31 mai comisia trebuia să dezbată aceste proiecte, eu schimbând comisia, am reanalizat proiectele (după data de 31 mai – N.R.) și am constatat unele inadvertențe, era de datoria mea ca ordonator de credite să fiu convins că banul public se duce în direcția corectă. Spre exemplu, am considerat că nu este vitală pentru Caransebeș renovarea fațadei unei case parohiale. Alt exemplu, elevii de la << Traian Doda>> au venit cu un proiect care se întindea pe 2 ani, nu a trecut, pot reveni cu el să se încadreze în anul acesta fiscal. Apoi, proiectul Episcopiei, de amenajare a curții interioare, dar curtea este deja amenajată, adică se cer bani pentru o lucrare deja executată. Nu mi se pare normal ca din bugetul local cel mai mare calup pe Legea 350 să fie acordat bisericilor, de orice fel ar fi ele. Nu aș vrea să comentez mai mult”, a spus edilul Caransebeșului.

Așa cum spuneam, procedura va fi reluată, proiectele urmând să fie depuse la Primăria Caransebeș până în 24 iunie.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou