Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În județul Caraș-Severin a fost formată selecționata U14 la fotbal.

Președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, care a promis că va pune accent pe copii și juniori, se ține de cuvânt. Puternic preocupat de descoperirea și creșterea tinerelor talente, actualul șef al fotbalului cărășean luptă pentru a le asigura acestora condiții cât mai bune de pregătire. Astfel, AJF-ul cărășean a câștigat un proiect pentru constituirea selecționatei județene U14, cu susținere financiară de la Consiliul Județean Caraș-Severin.

În urma unei ample acțiuni desfășurate pe parcursul a două zile pe terenul sintetic din Valea Domanului, unde au participat aproximativ 100 de tineri fotbaliști din tot județul, a fost alcătuită selecționata Under 14, care este pregătită de antrenorii Ion Bica (Clubul Sportiv Școlar Caransebeș), Constantin Tismănariu (Dunărea Moldova Nouă) și Ioan Badea (Viitorul Anina).

Aceștia sunt supervizați de Marian Meșinschi, președintele Comisiei de copii și juniori din cadrul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, și de Adrian Baghiu, vicepreședinte resort tehnic în cadrul forului fotbalistic județean. Selecționata U14 a județului Caraș-Severin a efectuat deja un prim stagiu de pregătire centralizată, cartierul general fiind stabilit în stațiunea Secu, din apropierea Reșiței, antrenamentele specifice desfășurându-se în municipiul de pe Bârzava, cu precădere pe Stadionul „Gloria“.

Au fost selecționați jucători de la CSS Caransebeș, CSM Școlar Reșița, Dunărea Moldova Nouă, Muncitorul Reșița, Gloria Reșița, Viitorul Anina, Oravița, Bozovici și Sltina Timiș, pentru un lot care pote suferi modificări, în funcție și de evoluția sportivilor.  Va urma, în perioada 25 august-1 septembrie, un stagiu de pregătire şi refacere la Costineşti. Până la sfârşitul anului, selecţionata Under 14 a Caraş-Severinului va participa şi la câteva turnee, atât în ţară, cât şi peste hotare.

Astfel, în 10-13 septembrie e programat un turneu în Grecia, iar peste o lună tinerii fotbalişti cărăşeni îşi vor testa potenţialul în cadrul unui turneu  ce se va desfăşura în Serbia. Spre finalul anului vor fi două turnee de sală, în țară, unul la Craiova (26-27 noiembrie) și altul la Reșița (11-13 decembrie).