Reactualizat la:

Proiecte sunt, bani sa fie

Proiecte sunt, bani sa fie
MARGA – Demarate încă din 2008, lucrările la reţeaua de canalizare în comuna Marga au fost sistate din lipsă de fonduri.

Acum, noul primar, Nicolae Beg, speră ca anul acesta Guvernul să redeschidă liniile de finanţare pentru ca lucrările să se poată relua.

„Sunt multe lucruri de făcut, dar le luăm pe rând. Încet, fără să ne grăbim, pentru că doar aşa lucrurile vor ieşi bine. Avem şi unele datorii, facturi rămase neachitate încă de pe vrea fostei conduceri, dar nu vreau să vorbesc mai multe despre asta. Sunt câteva, şi vor mai fi şi altele. În primul rând, din cauză că lucrările înscrise în cadrul proiectului integrat de 2,5 milioane de euro, finanţat prin Măsura 322, sunt întârziate, în primăvară, vom plăti penalizări“, spune Nicolae Beg.

În cadrul proiectului de 2,5 milioane de euro sunt cuprinse următoarele lucrări: asfaltarea a 10 kilometri de drum, dotarea Căminului cultural din Marga cu mobilier, sonorizare şi costume populare pentru ansamblul de copii de aici, dar şi înfiinţarea unui centru de bătrâni în Vama Marga, care este aproape gata, potrivit primarului Beg. Pe viitor, edilul doreşte să găsească sursele necesare de finanţare pentru înlocuirea vechilor conducte de apă, cu unele noi.

Roxana Bălan Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Participare onorabila a sahistilor de la Muncitorul
REȘIȚA - Participarea echipei masculine de șah a Muncitorului Reșița la recentul Campionat Național pe echipe - [...] mai multe »
Dascalii caraseni au la dispozitie un auxiliar de geografie locala
REŞIŢA - Proaspăt ieşit de sub tiparul Editurii Sitech din Craiova, manualul, gândit şi redactat de prof. [...] mai multe »
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Al doilea proiectil din Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului [...] mai multe »
Accident cu cinci victime la Moniom
REŞIŢA - Un accident cu cinci victime şi trei autoturisme implicate a fost sesizat prin 112. Incidentul s-a produs pe [...] mai multe »
Chiar daca ploua, spectacolele continua…
REŞIŢA - Mai sunt trei zile de spectacole în cadrul Festivalului de Teatru pentru Copii „Lumea poveştilor“, [...] mai multe »
Teodora va fi condusa, sambata, pe ultimul drum
BOCŞA - Teodora Panescu, fetiţa din Bocşa care a murit în cumplitul accident petrecut la sfârşitul săptămânii [...] mai multe »
Carasenii se pregatesc pentru Indagra
REŞIŢA - Cel mai important eveniment agricol din România va fi organizat şi anul acesta la Romexpo, în perioada 31 [...] mai multe »
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou