Reactualizat la:

Proiecte pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole

Proiecte pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole
REŞIŢA – Fermierii cărăşeni mai pot depune proiecte la OJPDRP Caraş-Severin până luni, 31 mai.

Fermierii cărăşeni sunt aşteptaţi să depună proiecte pe Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole“ din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013. Cererile de finanţare se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin până în data de 31 mai a.c. Pentru această sesiune suma alocată este de 150 de milioane de euro şi este pentru prima dată defalcată pe fiecare din cele două sectoare agricole.

Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 60 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 90 de milioane de euro. Prin Măsura 121 fermierii pot primi sprijin nerambursabil de până la 1,6 milioane de euro pentru investiţii în exploataţiile agricole, într-un procent de cofinanţare care porneşte de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Această sesiune pentru depunerea de proiecte este prima din acest an, urmând ca în toamnă, conform calendarului şi alocărilor indicative propuse pentru sesiunile de depunere aferente anului 2010, să aibă loc o a doua sesiune.

Obiectivele specifice ale Măsurii 121 se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluat lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Şase note de zece la matematică şi niciuna la română
CARAŞ-SEVERIN - Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au [...] mai multe »
Şi copiii au sărbătorit cu poliţiştii
REȘIȚA - Ziua Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, a prilejuit şi anul acesta o serie de acţiuni [...] mai multe »
„Povestea cufărului fermecat“ vă aşteaptă în Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - O piesă de teatru cu personaje magice, „Povestea cufărului fermecat“, va avea ca scenă, astăzi, de la [...] mai multe »
Vagoane în flăcări, în Gara Oraviţa
ORAVIŢA - Un incendiu care a cuprins patru vagoane dezafectate din Gara Oraviţa a fost anunţat, în seara de joi, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou