Reactualizat la:

Proiecte pe diverse teme

Proiecte pe diverse teme
REŞIŢA – Proiectul intitulat „De la ceaunul cu peşte la sărbătoarea răchiei“, demarat de Fundaţia Activity împreună cu Primăria Veliko Grădişte din Serbia şi Organizaţia Cultorus din Timişoara a început în 30 noiembire şi se va încheia în 29 octombire 2009.

 (2 comentarii)

Proiectul este finanţat prin Programul PHARE 2005 CBC „Relansare“, se ridică la valoarea de 56.000 de euro şi vizează dezvoltarea turismului tematic.

Acesta nu este singurul proiect derulat de Fundaţia Activity în 2007. Proiectul „Calea bunului exemplu“ a început în decembrie 2006 şi s-a încheiat în 29 noiembrie 2007 fiind în parteneriat cu primăria Veliko Grădişte. În august, Activity şi Organizaţia Avalon din Vârşeţ au demarat Proiectul „Bune practici în dezvoltarea durabilă“, proiect care are ca obiectiv protecţia mediului.

La 1 octombrie a demarat un alt proiect care se va întinde pe durata a doi ani şi care se adresează celor care merg la biblioteci.

Oana Copocean

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Cinci noi staţii de reîncărcare la Reșița
REŞIŢA - Administraţia Fondului de Mediu a anunţat finanţarea a încă cinci staţii de reîncărcare, la Reșița, [...] mai multe »
La UCMR, proprietarul este o căsuță poștală!
REȘIȚA - O spune președintele Patronatului Român, filiala Caraș-Severin, Dumtru Micu, care întreabă de ce, de 10 [...] mai multe »
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou