Reactualizat la:

Proiecte majore pentru Reşiţa

Proiecte majore pentru Reşiţa
REŞIŢA – Municipiul de pe Bârzava se pregăteşte să revină pe linia de plutire prin definirea unor noi direcţii.

 (47 comentarii)

Rectifica

Avem o urbe suficient de mare pentru a avea multe probleme, dar suficient de mică, pentru a fi neglijată de cei de la centru. În contextul în care Reşiţa este unul dintre puţinele municipii (mai ales din zona de vest) în care nu se poate vorbi deloc despre dezvoltare, am încercat să aflăm ce se vrea şi ce se poate anul acesta în urbea de pe Bârzava.

Potrivit primarului Reşiţei, Mihai Stepanescu, „în primul rând aş dori să continuăm şi să obţinem finanţarea unor investiţii acolo unde Primăria Reşiţa este proprietară, chiar dacă administratori sunt alţii: societăţi comerciale, şcoli, inclusiv în cazurile în care finanţarea cheltuielilor neeligibile sau, în mare parte, a cheltuielilor proiectului este asigurată şi din bugetul propriu, restul banilor fiind atraşi din fonduri guvernamentale sau europene. Aici mă refer în principal la ISPA, la finanţarea uzinei de apă în primăvara acestui an, până în vară. Un proiect atât de util reşiţenilor, dar din păcate cu atât de multe greşeli şi cu toate scăpările operatorului şi ale firmei care execută lucrările la reţeaua de apă şi canalizare. După care sperăm din tot sufletul să demarăm lucrările, după licitaţii şi fără contestaţii lipsite de acoperire, în cazul unor tronsoane de drumuri din Reşiţa, atât noi, cât şi cei de la «Drumuri Naţionale». Mă refer aici la bulevardele principale, la câteva străzi lăturalnice şi trotuare. De asemenea, mi-aş dori să lucrăm în forţă la Grădina Zoologică, cu condiţia ca banii aferenţi să fie alocaţi de Ministerul Mediului. Sperăm continuarea investiţiilor la Colegiul Economic al Banatului montan, unde trebuie să vină sume de peste 1,5 milioane de euro, proiectul major totalizând două milioane de euro, fiind vorba de lucrări de extindere a corpurilor, de crearea a opt noi clase, plus laboratoare noi şamd., să demarăm lucrări la centre sociale. De asemenea, vor începe lucrările la două parcuri trecute pe lista de priorităţi a Guvernului: «Siderurgistului» şi «Copilului». De asemenea, vom scoate la licitaţie şi o serie de utilităţi, serviciile de salubritate, de transport local, administraţia şi întreţinerea cimitirelor. Intenţionăm să derulăm o serie de proiecte în parteneriat, vizavi de turism, în special la Secu, în Poiana Golului şi în multe alte locaţii. Avem în vedere lucrări de întreţinere, reparare şi modernizare a zonelor verzi, a căii de rulare a tramvaielor, a zidurilor de sprijin, deratizări, dezinsecţii etc.“.

Edilul-şef al municipalităţii bârzăvene a precizat că îşi doreşte ca lucrările necesare reşiţenilor, aspectelor cultural-artistice şi ecologice să fie resimţite şi în 2011 în viaţa oricărui reşiţean, în fiecare cartier urmând să fie avute în vedere necesităţile majore pentru ca mai multe idei provenite de la cetăţeni să fie aplicate, pentru că nu odată s-au dovedit a fi bune.

„Mă bucur că în condiţii de criză, atât eu cât şi Consiliul local şi colegii din primărie am reuşit să trecem peste perioada grea de până acum, în condiţiile în care nu am mărit taxele locale, fiind şi singura localitate cu linie de tramvai din judeţ, cu mijloace de transport şi condiţii depăşite din punct de vedere tehnic, cu o societate de termie depăşită moral, cu mari pierderi, singura localitate care asigură subvenţii pensionarilor pentru transportul în comun, care avem padoc pentru câinii vagabonzi, oraşul fiind îndatorat, un oraş de deal şi între dealuri, care a făcut faţă iernilor extrem de grele, cu excepţia acesteia care a fost mai blândă“, a mai precizat primarul urbei.

Antoniu Mocanu



Comentarii 47

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Muntele Mic, o feerie
MUNTELE MIC - Deşi iarna nu şi-a intrat în drepturi, oricine merge zilele acestea pe Muntele Mic este fascinat de [...] mai multe »
I-a furat plasa cu bani
CARANSEBEȘ - Un bărbat de 59 de ani din Neamţ s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce i-ar fi furat unei femei [...] mai multe »
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Au adus fundul gradinii in fata caselor
REȘIȚA - Dan Petrescu, directorul executiv al AquaCaraş, a explicat de ce există străzi care, deşi n-au apă şi [...] mai multe »
21 de milioane de euro au ajuns in judet
CARAŞ-SEVERIN - Aceasta este suma care a fost adusă prin APIA în conturile fermierilor cărăşeni. mai multe »
O partie noua in turismul carasean
VĂLIUG - Miercuri după-amiaza se lucra de zor la pregătirea terenului pentru o viitoare pârtie la Văliug. Pârtia [...] mai multe »
Talantii succesului investiti in forta si lavanda
REȘIȚA - Sub semnul pumnului de diamant al lui Francisc Vaștag și vocii de safir a Mariei Gheorghiu, la „Casa [...] mai multe »
Autoturism lovit de tren la Mehadia
MEHADIA - Un mehedinţean de 36 de ani a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident în care autoturismul său a [...] mai multe »
Singurul caz de scarlatina a fost tratat
REȘIȚA - Așa ne asigură directorul executiv al DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș, pentru că recent, a fost [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou