Reactualizat la:

Proiect „ucis“ din faşă

Proiect „ucis“ din faşă
REŞIŢA – Un proiect ce presupune construirea unei brutării nu poate fi iniţiat din cauza unor formalităţi.

 (1 comentariu)

Recent am fost contactaţi telefonic de Petru Dumitru, din comuna Dognecea, care neavând altă soluţie a decis să apeleze la redacţia Jurnal de Caraş-Severin. Despre ce e vorba?

Un grup comunitar de zece persoane din Dognecea doreşte să iniţieze un proiect prin Fondul de Dezvoltare Socială. Proiectul poate fi iniţiat doar de către comunităţile miniere declarate defavorizate. Iar Dognecea face parte din acele comunităţi. Doar că, aici intervine problema.

Conform lui Petru Dumitru, unul din membrii grupului comunitar: „Doamna primar nu ne dă avizele pe motiv că Dognecea nu se încadrează în categoria localităţilor miniere. Avizele de care avem nevoie sunt doar nişte formalităţi“. Pentru a confirma cele spuse de dl Dumitru am luat legătura cu Nicolae Orăvicean de la Agenţia Naţională de Dezvoltare a Resurselor Miniere.

Dl Orăvicean ne-a confirmat toate cele spuse anterior. Ba chiar mai mult, acesta a declarat că: „Am avut o problemă cu administraţia locală din Dognecea. În cazul acestui proiect a fost foarte greu. Dacă primarul va emite o adeverinţă în care va scrie că Dognecea nu se încadrează în categoria comunităţilor miniere atunci chiar voi scoate această comună din orice proiect“.

Am vrea să dăm şi declaraţia primarului Elena Moise în legătură cu acest subiect dar nu am reuşit să vorbim cu dânsa.

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou