Reactualizat la:

Program modificat de sarbatorile pascale

Program modificat de sarbatorile pascale
REŞIŢA – JCS vine în ajutorul dumneavoastră cu informaţii utile privind orarul principalelor instituţii, al magazinelor şi al autobuzelor.

Rectifica

Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, mai multe magazine şi instituţii îşi vor modifica programul în zilele de sărbătoare. În perioada Sărbătorilor Pascale, punctele Enel şi casieriile Enel Energie din judeţul Caraş-Severin vor fi închise luni 16 aprilie. Acestea vor fi redeschise în data de marţi 17 aprilie, având programul obişnuit de lucru. Clienţii Enel Energie care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată, în numerar, în magazinele care au afişată sigla Pay Point sau Payzone, prin reţeaua de bancomate, la băncile deschise sau prin internet.

În ceea ce priveşte farmaciile, de gardă vor fi, în Reşiţa, duminică, 15 aprilie, farmacia Arcatim 30 (de la Sala Polivalentă), între orele 8.00 şi 20.00, iar luni, 16 aprilie – farmacia Arcatim 47 (de pe Calea Caransebeşului) în acelaşi interval orar. Orele de funcţionare a farmaciilor (8.00-20.00) se păstrează şi în Caransebeş, duminică fiind de gardă farmacia Alpha Farm (intrare în piaţă) iar luni, farmacia Arafarm (în piaţă).

La programul supermarket-urilor din Reşiţa există o constantă: toate sunt închise duminică, 15 aprilie. Programul magazinelor Carrefour este sâmbătă, 14 aprilie între orele 8.00 şi 18.00, iar luni, 16 aprilie, între orele 8.00 – 15.00. Magazinul Profi este deschis sâmbătă între 7.00 şi 18.00 şi luni, între orele 10.00 şi 18.00. La Lidl, sâmbătă este program normal iar luni, magazinul are programul obişnuit de duminică, iar Kaufland are sâmbăta deschis între orele 7.00-18.00 şi luni, între orele 9.00-16.00.

Autobuzele vor circula în cele trei zile după orarul obişnuit de weekend, fiind dispusă o cursă specială pe perioada nopţii Învierii. În ceea ce priveşte mersul trenurilor, atât duminică, dar şi luni, a fost anulat trenul Interregio cu plecare din Reşiţa de la ora 5.33.

În perioada premergătoare Paştelui şi pe timpul acestuia, respectiv 13 – 16 aprilie, întrucât vor avea loc slujbe religioase şi manifestări culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agrement, poliţiştii cărăşeni vor desfăşura activităţi ce vor menţine ordinea şi liniştea publică precum şi desfăşurarea acestora fără evenimente negative. În perioada menţionată, efectivele de poliţie vor fi suplimentate cu aproximativ 200 de lucrători în fiecare zi, astfel că numărul poliţiştilor se ridică la câteva sute.

Oamenii legii îşi vor face simţită prezenţa mai ales în locurile de pelerinaj şi în spaţiile publice unde se organizează slujbe religioase şi se preconizează un aflux numeros de persoane. Lucrătorii de investigare a fraudelor împreună cu reprezentanţii din cadrul altor autorităţi ale statului, vor acţiona pentru verificarea legalităţii activităţilor comerciale din pieţe şi târguri agroalimentare, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională specifice acestei perioade. Vor fi verificaţi agenţii economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, dacă respectă normele sanitar-veterinare şi înregistrează în evidenţele financiar-contabile a mărfurilor vândute sau aprovizionate.

Totodată se va urmări identificarea locurilor unde sunt sacrificate în mod ilegal animale şi persoane care se fac vinovate de nerespectarea reglementărilor legale în acest sens. De asemenea se vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, discotecilor sau altor locuri aglomerate. O atenţie deosebită se va acorda staţiunilor turistice din judeţ. Aproximativ 40 de jandarmi cărăşeni vor acţiona în patrule auto şi pedestre pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului Caraş-Severin pentru prevenirea faptelor antisociale. Jandarmii vor fi prezenţi în zona a 14 lăcaşe de cult, pe timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de acces către acestea.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou