CARAŞ-SEVERIN – Ca în fiecare an, magazinele principalelor rețele comerciale au program special de Revelion. Orarul a fost adaptat, iar în ultima zi a anului este program scurt, pentru ca pe 1 ianuarie să fie închise toate unitățile comerciale.
Cu ocazia trecerii în Noul An, și băncile comerciale au program adaptat perioadei. Astfel, pe 31 decembrie se va lucra cu publicul, dar pe 1 și 2 ianuarie agențiile nu vor fi deschise. Totuși, în această perioadă, bancomatele vor fi alimentate cu numerar. În perioada 31 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise, urmând ca Poșta Română să își reia programul normal de lucru începând cu data de 3 ianuarie 2019.
Luni, 31 decembrie, Lidl este deschis între orele 7 – 18, marţi, 1 ianuarie este închis, iar miercuri, 2 ianuarie are program între orele 9 şi 19. Kaufland este închis doar la 1 ianuarie. Magazinul Dedeman este închis luni, marţi şi miercuri.
Casieriile Enel din Caraş – Severin vor fi închise în perioada 31 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019.