Reactualizat la:

Profitul CFR loveste in vietile oamenilor

Profitul CFR loveste in vietile oamenilor
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Câţiva locuitori din Berlişte şi primarii din zona Oraviţa ne-au sesizat faptul că închiderea celei mai vechi căi ferate din ţară i-a exilat de tot.

Rectifica

Calea ferată Baziaş – Oraviţa, cea mai veche din România rămâne închisă de mai bine de un an de zile, fără şanse de a fi redeschisă, cel puţin pentru moment. Mai exact, în 17 martie 2015 operatorul Regiotrans a pierdut licenţa sectorului Oraviţa – Iam, funcţional până în acel moment. Acum, contractul de închiriere nu mai e în vigoare, iar Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Timişoara nu a mai introdus trenuri în circulaţie încă de atunci. Şi nici nu are de gând.

„E regretabil faptul că suspendarea circulaţiei trenului pe ruta Oraviţa – Iam îngreunează viaţa de zi cu zi a mai multor oameni, acest eveniment inducând în zonă implicaţii economice şi sociale. Sunt navetişti care au început să-şi piardă locurile de muncă, sunt vârstnici şi bolnavi care nu pot ajunge la medicii specialişti din Oraviţa. Alternativa – microbuzele private (care nu merg întotdeauna) sau autostopul – e mult mai scumpă. CFR a invocat lipsa de rentabilitate pe această rută, însă argumentăm că transportul feroviar este o necesitate socială“, se aminteşte într-o scrisoare semnată de mai mulţi locuitori, printre care primarii din Berlişte, Vrani, Răcăşdia sau Oraviţa. Pe lângă aceştia, sunt afectaţi şi locuitorii din Iam, Iertof, Milcoveni sau Vrăniuţ. Vorbim, totuşi, de cea mai veche cale ferată din ţară, a cărei construcţie a demarat în 1847 şi a fost terminată în 1854. Poziţia CFR-ului rămâne de neclintit: nu iese profit, nu circulă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Patru milioane in topul datornicilor din judet
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la finalul primului trimestru al anului, datoriile la bugetul general consolidat se acumulează. mai multe »
Nu avem profesori de 10, dar avem de 1,95
CARAŞ-SEVERIN - 19 profesori din 76 au trecut pragul minim de promovare al examenului de definitivat în învăţământ. mai multe »
Investitia Marchesi a picat si a doua oara. PSD da cu piciorul la 1,1 milioane de euro
CARANSEBEŞ - Consilierii locali ai PSD Caransebeș au pus o nouă talpă dezvoltării unei investiții deja [...] mai multe »
Si artistii au gheare si colti
CARANSEBEŞ - Am putut observa asta la ultima ediție a Festivalului Național de Interpretare Vocală și [...] mai multe »
Jertfa si marturisire, pe urmele lui Eminescu
ORAVIŢA - Luni s-a desfășurat la Oravița Simpozionul internațional „Jertfă și mărturisire”, organizat de [...] mai multe »
Ucigasii de la Bocsa au fost arestati
BOCŞA - Două mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile au fost emise pentru omor, pe numele [...] mai multe »
Povestea trista a unor drumuri va lua sfarsit
CARAŞ-SEVERIN - Consiliul Judeţean a depus solicitări de emitere a acordului de mediu pentru refacerea drumurilor [...] mai multe »
Herculanele, centrul spiritualitatii yoga
BĂILE HERCULANE - Deși programul taberei spirituale de la Herculane 2017 la care vor participa membrii Mișcării de [...] mai multe »
Almajul de ieri, de azi si de maine
REŞIŢA - „Almăjul de ieri, de azi şi de mâine“ este titlul monografiei purtând semnătura academicianului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou