Reactualizat la:

Profesorii caraseni au fost notati

Profesorii caraseni au fost notati
REŞIŢA – În cadrul examenului de acordare a definitivării în învăţământ, 30 de profesori din Caraş-Severin au promovat. Cea mai mică notă este 2,9, iar cea mai mare – 9,6.

Rectifica

Probele scrise ale examenului s-au încheiat, fiind susţinute la 116 discipline. Din cei 5.765 de candidaţi prezenţi, 17 au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar alţi 293 s-au retras. Candidaţii eliminaţi pierd dreptul de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ în sesiunea imediat următoare.

Rezultatele examenului de definitivat au fost afişate în 23 iulie. Contestaţiile pot fi depuse în 23 şi 24 iulie, acestea urmând să fie soluţionate în 25 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în 26 iulie, în centrele de examen. În judeţul Caraş-Severin, din totalul de 69 de profesori înscrişi pentru susţinerea examenului de definitivat, prezenţi au fost 63 şi nici un candidat nu a fost eliminat din examen. De asemenea, 18 profesori au obţinut note cuprinse între 1 şi 4,99. Cu note cuprinse între 5 şi 5,99 au fost notaţi şase cadre didactice, iar punctaje între 6 şi 6,99 au obţinut nouă candidaţi. Aceştia nu au promovat examenul de definitivat întrucât nota minimă necesară este 7.

În schimb, 30 de profesori cărăşeni au obţinut punctajul de trecere. Dintre aceştia, 19 au promovat cu note cuprinse între 7 şi 7,99, şase au fost notaţi cu 8 – 8,99, iar 5 au obţinut note peste 9. În Caraş-Severin nici un profesor nu a obţinut nota 10, iar cel mai mic punctaj este 2,9. Începând cu anul şcolar 2012-2013 în judeţ vom avea mai mulţi educatori întrucât pentru acest domeniu s-au înscris cei mai mulţi candidaţi.

Şapte au susţinut examenul şi şase l-au promovat. Dintre aceştia, pentru învăţământul preşcolar în limba maghiară un candidat s-a înscris şi a şi promovat. De asemenea, din cei patru profesori care au susţinut examenul de definitivat pentru disciplina de educator limba engleză, trei au obţinut note peste 7. Pentru educatori limba germană s-au înscris doi şi a promovat unul, iar pentru română din şapte profesori au obţinut definitivatul şase cadre didactice. La polul opus sunt disciplinele informatică, educaţie muzicală, inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism, pedagogie specială şi religie penticostală, cu câte un candidat prezent.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou