REŞIŢA – Un număr de 85 de cadre didactice din Caraş-Severin „se luptă“ pentru 50 de posturi titularizabile. Rezultatele examenului de titularizare au fost afişate luni, 18 iulie, în centrele de examen şi online pe site-ul www.titularizare.edu.ro
În judeţul Caraş-Severin au fost repartizate 50 de locuri titularizabile pentru care au concurat 361 de cadre didactice. Cea mai mare concurenţă a fost pentru postul de educatoare, 47 de candidaţi pe şase posturi. Dintre acestea, cinci posturi au fost destinate educatoarelor de limba română şi două pentru cele de limba germană.
Cele mai puţine posturi scoase la concurs au fost la chimie şi pentru învăţători, câte două locuri. În urma primei etape a examenului de titularizare 135 de cadre didactice au obţinut note mai mici de cinci. Aceştia se vor putea înscrie din nou în examen în data de 4 august a acestui an. De asemenea, 141 de cadre didactice cărăşene au luat note cuprinse între 5 şi 6,99 iar 85 peste şapte.
După cum ne-a declarat insp. şc. gen. adj., prof. Mircea Iacob Meilă, „de remarcat a fost un cadru didactic care a obţinut nota 10. Putem considera că rezultatele la concursul de titularizare au fost aşa cum ne-am aştepat şi nu sunt diferenţe faţă de ceilalţi ani. Sigur că nu toţi colegii care au obţinut note peste 7 vor putea obţine un loc întrucât sunt disponibile doar 50 de posturi titularizabile. Ceilalţi profesori care au obţinut note între 5 şi 6,99 vor putea participa la concursul pentru suplinitori calificaţi ce se va desfăşura la sfârşitul lunii august, în perioada 23-31, conform calendarului mişcării personalului didactic“.
După depunerea şi rezolvarea contestaţiilor rezultatele finale vor fi afişate în data de 21 iulie. Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a stabilit ca în data de 25 iulie fiecare dintre cele patru centre de examen să organizeze o şedinţă publică în care să fie repartizate posturile pentru candidaţii care au obţinut cel putin nota 7.00, pe posturile didactice şi catedrele vacante titularizabile.
Centrele de examen au fost organizate la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6, 7 şi 8 din Reşiţa.
Lavinia Predescu