Reactualizat la:

Procurorii prezintă cronologia evenimentelor în cazul de la Caracal: „Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație”

Procurorii prezintă cronologia evenimentelor în cazul de la Caracal: „Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație”
Scris de Bihon.ro - Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor prezintă, prin intermediul unei scrisori deschise, cronologia evenimentelor în cazul de la Caracal.

Rectifica

În cele ce urmează redăm scrisoarea integral:

“În ultimele 24 de ore au existat multe informații în spațiul public, contradictorii sau inexacte, fie că au venit de la persoane private sau de la reprezentanții autorităților. Nu dorim pe această cale să ne scuzăm pentru faptul că autoritățile statului, în acest caz, nu au reușit să salveze viața a două tinere, nici să arătăm vinovați sau probleme juridice de interpretare a textelor legale în vigoare.

Între obligația de rezervă și datoria noastră față de beneficiarul sistemului de justiție, cetățeanul, am ales să prezentăm cronologia zilelor de 24-25 iulie 2019, astfel cum a fost ea constatată de colegii procurori, fiecare dintre dumneavoastră putând să analizeze și să tragă concluziile pe care le consideră corecte:

Miercuri, 24.07.2019- ziua în care victima a dispărut

Joi, dimineața, 25.07.2019- părinții victimei anunță poliția cu privire la disparițieJoi, ora 11,00- victima apelează Serviciul de Urgență 112 de mai multe ori

Joi, ora 15,30- Dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Joi, în jurul orei 16,00 – procurorul emite ordonanța provizorie de interceptare si localizare pentru doua numere de telefon ce au rezultat din informații

Joi, ora 19,15- este primită informația că victima ar putea fi in 3 locații dintr-o comună

Joi, ora 19,50- sunt emise mandate de percheziție pentru cele 3 locații

Joi, ora 19,58- se intră cu mandatele de percheziție în cele 3 locații

Joi, ora 19,58- 21,00- se efectuează cele 3 percheziții fără a fi identificată victima sau alte probe

Joi, ora 21.00-vineri 02,00- se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare

Vineri, ora 02,00- se identifică proprietarul autoturismului

Vineri , ora 02,00- sunt trimise echipaje de poliție în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constata ca nu exista nicio activitate

Vineri, ora 02,20- sunt solicitate mandate de percheziție pentru locația suspectă si alte 2 posibile locuri

Vineri, ora 03,05- sunt luate mandatele de percheziție de la instanță

Vineri , ora 03,15- Politia anunță că nu mai are oameni disponibili la sediu

Vineri, ora 05,30- se constituie echipa de polițiști

Vineri, ora 06,00- se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziție, inclusiv în locuința suspectului.

De asemenea, datele cunoscute de procurori indică faptul că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit țipete. În cauză au fost supravegheate toate numerele de telefon disponibile și cu privire la care exista o suspiciune că aveau legătură cu cauza, în condițiile legii, în încercarea de a identifica locul unde este victima. Victima nu a dat informații la 112 despre vreun service, ci doar a spus ca vede un copac, un gard roșu, un brad, câinii si un autoturism.

Localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR.

De aceea, joi, un echipaj al Direcției de Operațiuni Speciale a venit de la București și la ora 22,00 a ajuns la fata locului in încercarea de a ajuta la localizare. La ora 23:00 nu se știa locul unde s-ar fi putut afla victima iar localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani.

La prima suspiciune cu privire la locul unde s-ar putea afla victima echipajele de poliție au fost trimise să facă investigațiile necesare iar procurorii au dat indicații ca la cel mai mic semn de activitate să intre. Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei. Ulterior acestor activități, s-a stabilit că joi, în jurul orei 13,00 vecinii au observat si au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice iar cu ocazia percheziției un corp a fost găsit carbonizat.

AMASP consideră că este necesar să fie clarificate orice aspecte care au îngreunat sau împiedicat ancheta în acest caz și dacă au existat erori sau încălcări ale dispozițiilor legale, indiferent de persoana care le-ar fi săvârșit. Înțelegem că toate autoritățile statului au o obligație pozitivă de a interveni și de a apăra viața și integritate cetățenilor, ceea ce presupune ca în condiții de urgență, în care timpul este de esența îndeplinirii acestei obligații să existe dispozițiile legale și mijloacele tehnice necesare pentru a o putea îndeplini.

Suntem conștienți că nicio explicație și nicio analiză a situației juridice nu vor putea atenua tragedia din ultimele zile și nu va șterge durerea resimțită în aceste momente de familiile și prietenii victimelor. Tuturor celor care le-au cunoscut pe cele două tinere le prezentăm condoleanțele noastre!

Crima din Caracal: suspectul Gheroghe Dincă, reținut pentru trafic de minori și viol

Anchetă în cazul morții Alexandrei din Caracal. Trei apeluri la 112 şi 19 ore de aşteptare



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazania lui Varlaam, în Cetatea Oradea
Expoziţia „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos” cuprinde carte veche bisericească, icoane de patrimoniu [...] mai multe »
Robotul da Vinci de la Pelican Oradea urcă Bihorul în era ultratehnologiei
Cel mai performant aparat pentru operație din lume este la Spitalul Pelican din Oradea. mai multe »
Primarul Ilie Bolojan nu a inițiat, a acceptat demiterea lui Foncea!
Printr-un comunicat de presă transmis la circa o oră – două de la demiterea managerului Dacian Foncea de la șefia [...] mai multe »
PRO România își asumă scorul lui Diaconu din Bihor
Despre scorul obținut de Diaconu în Bihor, 7,9%, Octavian Bara afirmă că „nu este foarte bun, dar este [...] mai multe »
Cătălin a fost eliberat! Șoferul de TIR acuzat că a ucis doi pietoni va fi cercetat în libertate
Șoferul de TIR, de 24 de ani acuzat că ar fi omorât doi pietoni a fost eliberat. I-a fost adminsă contestația la [...] mai multe »
Foncea, dat jos în unamitate de membrii Consiliului de Administrație ai spitalului
UPDATE | Primarul Ilie Bolojan a acceptat propunerea de revocare a lui Dacian Foncea. Managerul Spitalului Municipal [...] mai multe »
Vladimir Tămaș: „M-am simţit ca la 25 de ani”
Vladimir Tămaş, fostul căpitan al FC Bihor, a fost sărbătorit la împlinirea a 58 de ani. mai multe »
Prinși în flagrant: doi bihoreni au fost prinși de polițiști în timp ce tăiau copaci dintr-o pădure
Doi bărbați dintr-o comună bihoreană au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce tăiau arbori dintr-o [...] mai multe »
Fată de 14 ani lovită pe trecerea de pietoni de un șofer băut
Un accident rutier soldat cu rănirea unei fete de 14 ani s-a produs marți dimineață pe DJ 191/A, în localitatea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou