REŞIŢA – Peste 460.000 de ţigări au fost descoperite de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Caraş-Severin şi Timişoara în urma a 35 de percheziții domiciliare efectuate marţi pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă. Șase persoane au fost reținute.
În urma percheziţiilor, polițiștii au descoperit și ridicat peste 460.000 de ţigări, aproximativ 90.000 de lei, dar şi alte mijloace de probă.
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2014, un bărbat ar fi constituit un grup infracţional organizat, structurat pe trei paliere: aprovizionare, transport-depozitare şi distribuţie stradală a ţigărilor. Activitatea grupării s-ar fi desfăşurat după anumite reguli, în sensul că erau evitate contactele directe între membrii grupului, legătura fiind asigurată de către lider.
Cei în cauză ar fi folosit termeni codaţi pentru a comunica trasee, locuri de depozitare sau de distribuire a mărfii. Pentru asigurarea transporturilor, membrii grupării ar fi folosit antemergători şi staţii de emisie recepţie, traficând, astfel, peste 77.000 de pachete de ţigări. Șase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind prezentate Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş Severin şi al jandarmilor. Suportul de specialitate a fost asigurat de DIPI.