Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Iar întâlnirea dintre directorul uzinei, Cosmin Ursoniu, şi consilierul premierului, Darius Vâlcov, este una de bun augur.

Aşa cum v-am informat zilele trecute, în urmă cu câteva zile cel mai important consilier economic al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, i-a primit la Palatul Victoria pe directorii UCMR şi Arsenal. Iar discuţia despre uzina reşiţeană a fost de bun augur.

„Nu aş fi ajuns la dl Vâlcov fără sprijinul domnului deputat Mocioalcă, şi chiar ţin să spun asta pentru că la un asemenea nivel nu ajunge nimeni uşor, iar discuţia a fost una pozitivă. Am discutat absolut toate problemele cu care ne confruntăm, inclusiv cea mai importantă şi anume insolvenţa în care ne aflăm. Au fost luate în calcul toate soluţiile posibile şi găsirea celor care pot ajuta uzina să îşi păstreze activitatea atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, adică redresarea prin susţinerea unui plan de reorganizare viabil. Important este că am discutat cu un om care nu era străin de ceea ce înseamnă UCMR, care chiar a înţeles ceea ce îi spun şi asta îmi dă speranţe că în multe privinţe lucrurile se vor îndrepta cât de cât“, ne-a declarat Cosmin Ursoniu, directorul UCM Reşiţa.

La ora actuală, din spusele directorului uzinei reşiţene, UCMR are 816 angajaţi. Oamenii au de lucru pentru că există contracte în derulare până la sfârşitul acestui an. „Şi în privinţa achiziţionării contractelor trebuie luate anumite măsuri, dar eu sunt pozitiv. Pe scurt, întâlnirea cu Darius Vâlcov îmi dă speranţe“, a mai spus Cosmin Ursoniu.