CARANSEBEŞ – Prima zi a lunii viitoare ar putea aduce un trafic rutier mult descongestionat pentru caransebeşeni. Asta dacă se va respecta termenul de 1 august, impus de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru reluarea circulaţiei pe centura de ocolire a municipiului Caransebeş.
Şoseaua a fost dată în circulaţie în decembrie anul trecut, însă câteva luni mai târziu a fost închisă din cauza numeroaselor probleme, apărute mai ales la partea carosabilă dar şi la semnalizările rutiere aproape inexistente. Acum însă, potrivit oficialilor companiei Copisa, cea care a realizat şoseaua de centură, lucrările au fost finalizate complet, costurile aferente tuturor reparaţiilor şi lucrărilor neconforme fiind suportate de executant, din punctul de vedere al constructorului spaniol circulaţia putând fi redeschisă pe cei 12 kilometri.
CNADNR va recepţiona oficial şoseaua de centură, care a costat peste 30 de milioane de euro, începând cu 1 august, lucrarea beneficiind de o garanţie de doi ani de zile, perioadă după care va avea loc recepţia finală. Odată reluată circulaţia pe varianta ocolitoare, traficul rutier al vehiculelor de mare tonaj care acum afectează cel puţin zece străzi din interiorul Caransebeşului se va diminua simţitor, cu aproximativ 80 la sută potrivit estimărilor.
Lidia Almăjanu