Reactualizat la:

Problemele caransebesenilor de la Polivalenta

Problemele caransebesenilor de la Polivalenta
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEȘ – Canalizări înfundate, subsoluri inundate, țânțari sau parcări insuficiente. Sunt doar câteva din lucrurile de care caransebeșenii care locuiesc în zona Sălii Polivalente s-au plâns primarului Felix Borcean.

 (1 comentariu)

Rectifica

Primarul Caransebeșului și-a continuat seria întâlnirilor săptămânale cu cetățenii din diferite cartiere ale municipiului, deplasându-se de această dată chiar în zona în care locuiește, blocurile din zona Sălii Polivalente. Și aici, ca și la modulele ACH, problemele sunt multe, prima pe care locatarii i-au prezentat-o primarului fiind cea a canalizărilor înfundate și a subsolurilor inundate. Oamenii au venit însă și cu o soluție în fața edilului. „S-au racordat casele, conducta fiind subdimensionată nu face față. Soluția ar fi să se încerce la un bloc să se desfunde pluvialul și menajerul, după care noi, cei de la blocuri, să reparăm instalațiile de așa manieră încât toată canalizarea, toată scurgerea să funcționeze normal și atunci, la fiecare scară aduse câte o mașină-două de balast, iar noi locatarii să mergem să umplem gropile. Cred că asta e soluția de perspectivă, altfel nu putem rezolva inundarea subsolurilor blocurilor”, a spus reprezentantul cetățenilor, care l-a întrebat apoi pe oficialul AquaCaraș, prezent la fața locului, când s-a făcut ultima analiză la apa potabilă, pentru că ceea ce curge acum la robinete nu poate fi numită apă potabilă. „Venim, anunțați-ne și venim să vedem despre ce e vorba”, a fost răspunsul reprezentantului operatorului de apă și canalizare.

Așa-zisele grădini din fața blocurilor, realizate de locatari, au fost o altă problemă sesizată de cei din zona Polivalentă, mai ales că unele sunt împrejmuite, închise cu lacăt, iar în interiorul lor se află acces la canalizare. „Acestea vor dispare, credeți-mă. Nu vreau să stricăm grădinile fără să facem ceva în locul lor, din primăvară o să demarăm un program de amenajare a spațiilor verzi, dar nu cu parcări, spațiul verde trebuie să rămână spațiu verde. Facem aceste spații verzi, dar vă rugăm să le și îngrijiți”, le-a cerut Borcean locatarilor, pe care i-a anunțat că în zonă va fi realizat și un foișor.

Plângerile cetățenilor au mai vizat și dezinsecția fără efect, gălăgia făcută de tineri seara, viteza cu care circulă anumiți șoferi pe aleile dintre blocuri sau lipsa locurilor de parcare. „Am fost chiar în zona unde locuiesc, zona blocurilor de la Polivalentă, cunosc problemele, sunt legate de subsoluri, de țânțari, de canalizare, de pluvial, de locurile de joacă pentru copii, de gălăgia pe care o fac. Am discutat și problema stadionului din spatele sălii, care ar putea fi un magnet pentru copiii din zonă în cazul în care ar fi întreținut, o să discutăm cu Hidroconstrucția, proprietarul acestui teren, să vedem ce se poate face. Parcările se pot rezolva rapid, le trasăm și închiriem către locatari. Sunt și probleme ce se pot rezolva doar pe termen mediu și lung, cum ar fi introducerea noilor rețele de apă și canalizare, care va fi realizată de abia din anii următori, prin proiectul european”, a fost concluzia primarului Felix Borcean, după întâlnirea cu cetățenii de la blocurile din zona Sălii Polivalente.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Frigul afecteaza si vanatul din padurile carasene
CARAŞ-SEVERIN - Temperaturile scăzute au impus vânătorilor cărăşeni stare de alertă pentru furajarea [...] mai multe »
Una din trei masini are probleme tehnice
CARAŞ-SEVERIN - Statistica Registrului Auto Român Caraş-Severin spune că doar două maşini dintr-o sută au [...] mai multe »
CJ, autoritate tutelara pentru Aquacaras
CARAŞ-SEVERIN - Consilierii judeţeni şi-au ales reprezentantul în AGA al societăţii la finalul săptămânii. mai multe »
Resita a ieftinit fiscalul
REŞIŢA - Aşa-zisul „fiscal“, care e atât de necesar celor care vor să-şi înscrie o maşină cumpărată la [...] mai multe »
Dincolo de poleiala lui Donald…
REȘIȚA - În 2008, când a fost ales Obama, mulţi au vorbit despre o revoluţie. S-au înşelat. Deşi Obama a fost [...] mai multe »
Nimeni nu vrea fosta groapa de gunoi
REŞIŢA - Autorităţile locale şi judeţene speră la o soluţie care să rezolve problema din Dealul Lupacului. [...] mai multe »
Protectia consumatorilor, in cifre
CARAŞ-SEVERIN - Pe parcursul anului trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a acordat atenţie [...] mai multe »
Resita a gazduit traditionalul targ al mireselor
REŞIŢA - Expozanţii au venit în sprijinul viitorilor miri cu rochii de mireasă, servicii foto-video, torturi sau [...] mai multe »
Ne-am incalzi ca soparlele, la soare
REŞIŢA - 49% dintre români visează la utilizarea soarelui pentru încălzire, în vreme ce doar 1% folosesc acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou