Reactualizat la:

Privatizare la sfintele… norme UE

Privatizare la sfintele… norme UE
ORAVIŢA – Fabrica de lapte de la Oraviţa, investiţie a Consiliului Judeţean, nu a lipsit luni din discuţiile consilierilor judeţeni. Nicolae Ştefănescu şi-a întrebat colegii care au vizitat unitatea de procesare a laptelui la ce concluzii au ajuns?

 (2 comentarii)

Adică, susţinea Ştefănescu, „o putem privatiza sau nu, având în vedere că e o problemă importantă a CJ“. Răspunsul a fost dat de Iacob Chişărău care a precizat: „noi am stat de vorbă cu investitorii cehi. Cea mai mare problemă care trebuie rezolvată acolo este certificatul veterinar al UE“.

Dl Chişărău susţinea că respectivul certificat nu lipseşte din cauza condiţiilor de la fabrică ci „datorită producătorilor de lapte particulari care nu îndeplinesc condiţiile cerute de UE“. În plus, dacă investitorii cehi, singurii interesaţi serios până acum de achiziţionarea fabricii, o vor prelua vor să producă brânză degresată pentru export care, de asemenea, trebuie să îndeplinească normele UE.

Iar dacă aşteptăm ca producătorii noştri din judeţ să îndeplinească condiţiile de livrare a laptelui conform standardelor UE, atunci şi Fabrica de la Oraviţa mai aşteaptă…Şi mai aşteaptă şi bani mulţi de la CJ.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Liber la patine în Piaţa Tricolorului și Parcul Dragalina
REȘIȚA/CARANSEBEȘ - De vineri seara, în cele două municipii ale județului, iubitorii sporturilor pe gheață, [...] mai multe »
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou