CARAŞ-SEVERIN – Valoarea totală a proiectului pentru DJ 608 se ridică la peste 125 de milioane de lei, iar cea a proiectului pentru DJ 572 este de peste 62 de milioane de lei.
Cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean din iunie, au vizat aprobarea unor proiecte necesare unor investiţii importante la Spitalul Judeţean, dar şi pentru două drumuri. Astfel, din excedentul bugetului local al județului Caraș-Severin, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2017, a fost aprobată majorarea bugetului Spitalului Județean de Urgență Reşița cu sumă de 350 mii lei. Această sumă este necesară pentru dotarea unităţii sanitare cu aparatură medicală ce urmează a fi achiziţionată: „Troliu de depozitare – accesoriu al mesei de operații radiotransparentă”, „Pompă de îmbălsămare”, „Hotă cu exhaustare a noxelor patologice”, „Gazcromatograf Agilent 6890N”, „Electrocauter chirurgical pentru ortopedie” – 2 bucăți și o „Etuvă de sterilizare 115 dm3”.
Tot vineri, au fost votate două hotărâri privind aprobarea Acordurilor de parteneriat, a documentației tehnico-economice, a indicatorilor tehnico-economici, precum și a contribuției Consiliului Județean Caraș-Severin pentru „Modernizare DJ 608 Plugova (DN6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN6)” și „Modernizare DJ 572 Comorâște – Berzovia”, în valoare de 62 mii lei. „Cele două drumuri sunt proiecte prioritare. Termenul de depunere al lor este 2 iulie. Chiar dacă am fost înştiinţaţi de ADR Vest că termenul de depunere s-a prelungit cu o lună, ne vom încadra în primul termen pentru a câştiga timp. Dacă vom mai primi clarificări pentru cele două proiecte le vom da curs“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu.