Reactualizat la:

Prinţul Charles, acuzat de ipocrizie

Prinţul Charles, acuzat de ipocrizie

Prinţul Charles, primul în ordinea succesiunii
la tronul Marii Britanii şi militant pentru protejarea
mediului, a fost acuzat de ipocrizie după ce a
anunţat că va folosi o aeronavă jet
privată pentru a se deplasa într-o misiune de
salvare a mediului în America de Sud, potrivit
dailymail.co.uk.

Rectifica

Prinţul Charles va călători,
alături de soţia sa,
Camilla, şi alte 14 persoane,
în Africa de Sud, luna viitoare, în cadrul
luptei sale împotriva încălzirii
globale. Vizita va costa aproximativ 300.000 de euro,
potrivit estimărilor, iar ca mijloc de transport
va fi utilizată o aeronavă jet de
lux, Airbus A319
, care poate transporta 29 de
persoane. Turneul va cuprinde statele
Chile, Brazilia
şi Ecuador.


Decizia prinţului de a folosi un jet în
locul unui avion comercial a stârnit numeroase
critici. “Vestea că prinţul Charles va
călători în Africa de Sud pentru a
salva mediul, alături de alte 14 persoane din
staff-ul său, crescând astfel foarte mult
costurile călătoriei, este la limita
absurdului”, a declarat IanDavidson, membru al Commons
Public Accounts Committee
, care se ocupă
de supravegherea cheltuielilor guvernului.


“Într-un moment în care lăcomia
bancherilor stârneşte atâtea
reacţii adverse, aş fi crezut că
prinţul Charles va alege să fie mai
puţin risipitor, atât în ceea ce
priveşte resursele financiare, cât şi
în ceea ce priveşte mediul
înconjurător”, a completat el.

Prinţul Charles a mai fost acuzat în
trecut de ipocrizie, în
legătură cu misiunile sale ecologice.
Astfel, în 2007, el a fost criticat după ce
a călătorit în SUA,
pentru a ridica un premiu, alături de un grup
format din 20 de persoane. El obişnuieşte
să călătorească în avioane de
lux, cu scaune din piele şi prevăzute cu
sisteme audio de ultimă generaţie.


Dacă avioanele pe care le utilizează
funcţionează cu benzină, prinţul
Charles şi-a convertit, în schimb,
automobilul său Aston Martin
pentru a folosi benzină ecologică,
făcută din vin.


Avionul cu care va zbura prinţul va avea o
lojă VIP, un dormitor, o
toaletă şi va fi prevăzut cu
telefon prin satelit,
fax şi
imprimantă.

Clive Alderton, secretarul
prinţului de Wales, a precizat
că au fost luate în considerare toate
opţiunile, dar zborurile comerciale nu ar fi
permis respectarea programului turneului. “Din punct de
vedere financiar ne-am asigurat că am ales cea mai
bună variantă”, a spus el.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Nominalizări Globurile de Aur 2020
"The Irishman", "Joker", "Jojo Rabbit", "1917", "Knives Out", "Once upon a time in... Hollywood" se numără printre [...] mai multe »
Germania: Un bărbat de 87 de ani a condus 24 de km pe contrasens, pe autostradă
Un bărbat în vârstă de 87 de ani aflat la volanului unei maşini a condus, duminică, timp de o jumătate de oră pe [...] mai multe »
Celebra banană lipită cu bandă adezivă a fost … mâncată!
Celebra lucrare „semnată" de artistul italian Maurizio Cattelan, evaluată la 120.000 de dolari a fost... mâncată [...] mai multe »
VIDEO | Ruşii au dezvăluit cum arată în interior valiza nucleară a lui Vladimir Putin
Valiza nucleară cu care Rusia poate declanşa războiul a fost prezentată pentru prima dată la o televiziune rusă. mai multe »
FOTO | Dezastrele săptămânii, în lume: atacuri armate, incendii, taifun, poluare, cutremur
Ultimele zile au fost marcate, în lume, de o serie întreagă de dezastre naturale și incidente soldate cu morți mai multe »
Amazon retrage de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini de la Auschwitz
Amazon a retras de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini din lagărul de exterminare nazist Auschwitz, după [...] mai multe »
Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan
Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a [...] mai multe »
Un cuplu a cumpărat o maşină cu doar 100 de dolari. Ani mai târziu, miliardarul Elon Musk le-a oferit 1 milion de dolari pe ea
Un cuplu din Statele Unite a primit o ofertă de 1 milion de dolari pentru o maşină celebră pe care o cumpăraseră [...] mai multe »
7,4 miliarde de dolari cheltuiți pe cumpărăturile online de Black Friday
BUCURESTI. Cumpărătorii americani au făcut achiziții online de 7,4 miliarde de dolari, de Black Friday, un record [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou