Reactualizat la:

Prinde orbu’, scoate-i ochii

Prinde orbu’, scoate-i ochii
Scris de R.M. - CARAȘ-SEVERIN – Turisto-cocalarii care în urmă cu o lună mutilau cascada Beușnița rămân pe mai departe neidentificați. Asta deși Grupul Ecologic de Colaborare Nera a informat instituțiile abilitate, în speță Garda de Mediu, Administraţia Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Instituţia Prefectului şi Poliţia Caraș-Severin despre situația de la cascadă.

 (1 comentariu)

Rectifica

„Singura autoritate care a trimis un răspuns în termen legal este Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin care precizează că <<până în prezent nu s-a reuşit identificarea persoanelor care au scrijelit muşchiul de pe peretele cascadei, cazul rămânând în atenţia IPJ Caraş – Severin>>. Celelalte autorităţi cu responsabilităţi directe nu au trimis un raspuns formal, dar din discuţiile avute a rezultat că, în situaţia neidentificării făptaşilor, o sancţiune în domeniul protecţiei naturii ar trebui aplicată Administraţiei Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, structură din cadrul RNP Romsilva care administrează patrimoniul natural al Parcului. În situaţii similare însă, care au avut loc atât în parcurile naţionale din sudul Banatului, cât şi în celelalte parcuri naţionale din România care nu au un plan de management aprobat, sancţiunile sub formă de amenzi au fost anulate de instanţele de judecată. Motivul este acela că aplicarea legii ariilor naturale protejate în astfel de parcuri are un caracter ambiguu şi interpretabil, iar avocaţii Romsilva s-au specializat în astfel de cauze în cei 12 ani de când aceste administraţii de parcuri lucrează (este greu de spus ce anume) fără planuri de management aprobate prin Ordin al Ministrului Mediului”, precizează GEC Nera într-un comunicat de presă.

Activiștii de mediu se tem însă că acesta este doar începutul și că pseudo-turiștii ajunși în zonă vor găsi și alte obiective de vandalizat. „Urmează a fi mutilată cascada Bigăr din acelaşi Parc ? Posibil ! Între timp ministrul Mediului face ce ştie mai bine, adică un joc de consolidare a imagini personale pe toate televiziunile”, spun cei de la GEC Nera, potrivit cărora soluția pentru aceste probleme ar fi „aprobarea cât mai rapidă a proiectului de plan de management al Parcului, care se află depus de mai bine de un an de zile la Ministerul Mediului, în aşa fel ca el să devină act oficial de reglementare pentru activităţile din parc, iar legea ariilor naturale protejate să poată fi aplicată şi aici”.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
(E) Votaţi un independent: Tiberiu Manescu
CARAȘ-SEVERIN - Este cât se poate de clar că un independent nu are de plătit serviciile unui partid ce l-a pus pe [...] mai multe »
Ziua nationala a Romaniei, la Gyula, in Ungaria
CARAȘ-SEVERIN - Peste 300 de persoane au luat parte, în sala festivă „Matei Corvin” a unui hotel din Gyula, la [...] mai multe »
(E) Ionut Narcis Chisalita: Impreuna putem creste Romania si judetul Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Candidatul PSD pentru Senat, Ionuț Narcis Chisăliță ne-a prezentat în cadrul unui interviu [...] mai multe »
(E) Parlamentarii PSD sustin administratia judeteana
REŞIŢA - La şedinţa ordinară din noiembrie a Consiliului Judeţean Caraş-Severin au participat parlamentari PSD. [...] mai multe »
Punctele slabe din sanatatea caraseana
CARAŞ-SEVERIN - Repartiţia medicilor pe specialităţi şi protocoalele diagnostice sunt problemele sesizate de CJAS. mai multe »
(E) Doina Frunzaverde: Eu cred in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Doamna prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, Preşedintele Senatului Universităţii „Eftimie [...] mai multe »
Batalia telefoanelor din Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele [...] mai multe »
Adolescent ucis de tentatia volanului
MEHADICA - O persoană a fost grav rănită, iar un tânăr de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier [...] mai multe »
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou