CARANSEBEŞ – În dotarea secţiei de Radiologie vor intra 13 noi echipamente de radiologie imagistică medicală de cel mai înalt nivel.
Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş va beneficia, printr-o finanţare europeană de aproape 5 milioane de euro, de aparatură medicală comparabilă cu cea din spitalele universitare. Investiţia este cu atât mai importantă cu cât spitalul din Caransebeş este susţinut financiar doar de municipalitate.
„Pentru Caransebeş, acest proiect înseamnă un vis împlinit, deşi la un moment dat am vrut să renunţăm din cauza piedicilor puse la Bucureşti. Aceste aparate, ce au fost vedete la târgul internaţional de tehnică medicală de la Viena, vor face mai sigură viaţa pacienţilor şi vor duce la multiplicarea serviciilor medicale, la eficientizarea lor ca timp, ca diagnosticare, ca şi costuri. Până la urmă, de acest proiect beneficiază nu doar Caransebeşul, ci întreaga zonă a Banatului Montan. Să nu uităm că acest spital asigură servicii medicale pentru jumătate din judeţ şi este susţinut doar de Primărie, în timp ce Spitalul Judeţean este al întregului judeţ şi este susţinut de Consiliul Judeţean”, a spus primarul Marcel Vela, la conferinţa de lansare a proiectului.
Pe lângă achiziţionarea de aparatură medicală de ultimă generaţie, prin proiect va fi reabilitată întreaga suprafaţă a secţiei de Radiologie, de peste 700 de metri pătraţi. În acelaşi timp, administraţia locală a anuţat că lucrează deja împreună cu o echipă de specialişti la realizarea unui alt proiect pentru spital, prin care se urmăreşte ca toate utilităţile unităţii sanitare să fie asigurate din surse regenerabile de energie.
Lidia Almăjanu