Reactualizat la:

Primul vot unidirectional postdecembrist

Primul vot unidirectional postdecembrist
REŞIŢA – Deputaţii ACL – Valeria Schelean şi Valentin Rusu au susţinut joi o conferinţă de presă menită să marcheze finalul campaniei electorale pentru turul II al alegerilor prezidenţiale.

 (1 comentariu)

Rectifica

„Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când cetăţenii pot alege între stânga sau dreapta. Potenţialul dreptei în Caraş-Severin în special şi în România, în general, este foarte mare. Suntem convinşi că, în judeţul nostru, scorul pe zona de dreapta va fi un scor mult mai mare decât cel la nivel naţional“, a precizat deputatul Rusu.

Valeria Schelean, în calitate de vicepreşedinte al comisiei juridice, a amintit despre necesitatea convocării parlamentarilor, într-o şedinţă de urgenţă a ambelor camere, pentru astăzi, 14 noiembrie, pentru votul legat de cererile de ridicare a imunităţii unor colegi şi „faimoasa“ Lege a amnistiei şi graţierii.

„Cetăţenii care participă duminică la vot şi care pot fi manipulaţi trebuie să fie foarte atenţi la faptele penale pe care le pot săvârşi, pentru că ACL nu va fi pasivă în privinţa încălcării legii. La nivel central au fost făcute verificări cu privire la listele suplimentare, confruntate cu cele permanente pentru evitarea votului multiplu“, a precizat Schelean.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou