REȘIȚA – Echipa de fotbal Metalul Reșița a susținut, în seara zilei de miercuri, 9 iulie, primul joc de verificare de la reluarea pregătirilor, în compania unei formații din Liga a IV-a Timiș, Cocoșul Orțișoara.
Victoria a revenit echipei reșițene, cu scorul de 4-1 (1-1). Antrenorul Daniel Oprița a testat o serie de jucători veniți în probe, dar și juniori din propria pepinieră. Din lotul cu care a fost abordat sezonul trecut, doar portarii Ciuculescu, în prima repriză și Pascal, în repriza a doua, au intrat în teren.
Metalul Reşiţa a deschis scorul prin Stoichescu, iar oaspeții au egalat chiar înainte de pauză, prin Sturza. În partea a doua a întâlnirii, în teren au intrat câțiva juniori din pepiniera proprie, iar remarcatul actului secund a fost Alexandru Ciucur, cu două goluri și o transversală. Pentru Metalul a mai marcat Gheorghe. De la gruparea reșițeană au plecat Istvan Szabo, Plecanciuc, Vădrariu, Murgoci și Nogo, iar lista rămâne deschisă. La capitolul veniri certe este jucătorul de bandă stângă Florin Anițoi (ex-Fortuna Brazi).
Următorul joc amical va fi tot pe terenul sintetic din Valea Domanului, marți, 15 iulie, cu AS Oravița, din Liga a IV-a Caraș-Severin.
M.C.