REŞIŢA – Rezultatele primei etape de repartizare computerizată în licee au fost publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei, la adresa admitere.edu.ro.
În Caraş-Severin, au fost alocate 2.576 de locuri, iar la prima etapă de înscriere au participat 2.139 de tineri. Dintre aceştia, au mai rămas de repartizat cinci candidaţi – patru din centrul de înscriere de la Grupul Şcolar Industrial Moldova Nouă şi unul la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.3 din Oţelu Roşu. După cum ne-a informat insp. şc. gen. adj., prof Ioan Benga, în învăţământul special au fost repartizaţi 19 candidaţi.
Dintre aceştia, nouă la Grupul Şcolar Industrial Bocşa şi zece la Colegiul Tehnic Cărăşean Reşiţa. Privind repartizarea candidaţilor romi, 20 de tineri au fost repartizaţi la liceu în această primă etapă. De asemenea, la liceele vocaţionale au fost repartizaţi 142 de elevi. Cea mai mare medie cu care s-a intrat la liceu în Caraş-Severin este 8,61. Această notă a fost înregistrată la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa, la specializarea matematică-informatică.
La polul opus, cu cea mai mică notă, 3,49 s-a intrat la Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă“ Caransebeş, în domeniul electric. Unitatea de învăţământ cu cele mai puţine locuri ocupate după prima etapă de repartizare este Liceul Tehnic Bocşa, care, pentru specializarea Fabricarea produselor din lemn a înregistrat doar trei locuri dintr-un total de 28 disponibile.
Pentru liceele cărăşene şi-au exprimat preferinţa şi 13 elevi din judeţe precum Maramureş, Cluj, Olt, Botoşani, Iaşi, Mehedinţi, Timiş, Dâmboviţa şi Dolj. După prima etapă de repartizare la liceu, cele mai multe locuri libere sunt disponibile la Colegiul Tehnic Reşiţa, specializarea electromecanică.
Repartizarea s-a făcut în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile din fişa de înscriere. Media de admitere este media artimetică dintre media generală a anilor de gimnaziu şi media de la examenul de Evaluare Naţională. A doua repartizare computerizată va avea loc în 23 iulie.
La această etapă vor fi distribuiţi candidaţii care nu au participat la prima repartizare, cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii, candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini, precum şi care au susţinut probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau de limbă maternă. În intervalul 27-30 iulie, comisiile judeţene de admitere rezolvă situaţiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată.
În zilele de 6 şi 7 septembrie va avea loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare. Repartizarea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă va avea loc în perioada 24-26 iulie.
Lavinia Predescu