Reactualizat la:

Primul cineclub studentesc, la Resita

Primul cineclub studentesc, la Resita
REŞIŢA – Cupola universităţii de pe malurile Bârzavei adăposteşte atât clubul, cât şi o expoziţie de aparate de filmat.

Rectifica

Primul cineclub studenţesc din ţară a fost deschis oficial, zilele trecute, sub cupola Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa. Cineclubul este cel mai recent proiect al Asociaţiei „Cogito“, iar cei zece membri vor lucra efectiv pe peliculă cinematografică de 16 mm.

La 44 de ani de la închiderea vechiului Cinematograf „23 august“, spaţiul din incinta Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a fost redeschis, dar sub o altă formă. De acum, cabina de proiecţie a Cinematografului „23 august“, situată deasupra Aulei Magna a Universităţii „Eftimie Murgu“ găzduieşte zeci de aparate de proiecţie, aparate de fotografiat şi o serie de pelicule ce datează din anii ’70. Asociaţia „Cogito“ a scos la lumină o pagină de istorie cinematografică, iar sala de unde se proiectau filmele a fost transformată într-unul dintre cele mai fascinante muzee.

Ineditul constă în faptul că membrii asociaţiei reşiţene vor lucra în continuare cu aparatura veche de peste 40 de ani şi vor realiza filme pe peliculă de 16 mm. Cineclubul, pe langă rolul de producţie cinematografică, va fi deschis tuturor celor interesaţi să pătrundă în tainele celei de-a şaptea arte. Elevi sau studenţi, pasionaţi de film sau fotografie, pot vizita expoziţia ce cuprinde peste 100 de accesorii şi piese cinematografice, de la aparate de proiecţie, la pelicule de toate dimensiunile şi din toate timpurile şi până la hârtie fotografică.

Cu ocazia deschiderii Cineclubului Studenţesc, preşedintele Asociaţiei „Cogito“, Andrei Bălbărău, a expus pentru prima dată colecţia sa impresionantă de aparate de filmat. Aproape 90 de modele din toată lumea au fost strânse în decursul a peste şapte ani. Unele dintre ele au fost achiziţionate din America şi Canada, altele din Anglia sau chiar Rusia. Pentru Andrei Bălbărău, colecţia de camere de filmat este de nepreţuit. Din această toamnă, atat Cineclubul cât şi Expoziţia de aparate de filmat vor fi permanent deschise.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou